In urma ultimei sale vizite la Adamclisi, Raymund Netzhammer scria la 29 septembrie 1918: "Curand ne-am gasit in fata absidei basilicii paleocrestine descoperite de von Cube in 1906. Sapaturile fac o impresie excelenta, iar planul edificiului cu trei nave, care poate servi drept model didactic pentru basilica romana clasica, devine evident, cu o claritate de netagaduit".
Oricat ar fi fost de ocrotite, aceste ruine, supuse dupa dezvelire intemperiilor de peste o suta de ani incoace, ar fi necesitat mai multe consolidari si restaurari, fie ele si partiale. Mai intai, inchiderea - din 1911, fara vreo masura de protectie - a cercetarilor a dus la degradarea, intr-o prima etapa, a monumentelor. De mentionat ca, totusi, a existat o paza permanenta, asigurata de un paznic platit de Muzeul National de Antichitati din Bucuresti pana dupa al doilea razboi mondial, dupa care sarcina a fost preluata, din anii '60, de catre Muzeul de Arheologie (cum se numea atunci mai firesc) din Constanta.
Toata aria monumentelor era cuprinsa, din 1906, intr-o zona de protectie de peste 130 de hectare. O decizie locala luata fara instiintarea coordonatorilor din Bucuresti a dus, din 1984, la afectarea grava a rezervatiei (terasare pentru vii), avand ca efect distrugerea - salvarile disperate efectuate de doi arheologi constanteni au fost minore - celei mai mari parti a necropolei acestui atat de important oras roman.
Intre timp, degradarea vestigiilor din urbe era greu de oprit. Ele au fost totusi cuprinse, la solicitarea arheologilor, intr-un proiect de restaurare, dar desfiintarea in 1977 a Directiei Monumentelor Istorice (una dintre cele mai vechi institutii de acest fel din Europa) a intrerupt brusc lucrarile. Se adauga la asta, probabil, si amanarea temporara de pana atunci, din cauza evitarii de catre autoritatile declarat ateiste a ocrotirii unor edificii de cult vechi crestine. Rezultatul este ca nu mai avem astazi nici pe departe imaginea de odinioara a monumentelor atunci descoperite, asa cum le vedeau, potrivit consemnarilor, martori de felul celui citat mai sus. Pe de alta parte, pe cand isi intitula ultimul capitol din cartea sa din 1918 privind antichitatile crestine din Dobrogea "Tropaeum, orasul cu basilici", Netzhammer era foarte bine informat si documentat - fireste, la stadiul rezultatelor cercetarilor de pana atunci.
Astazi, de pilda, se stie ca orasul Tomis (Constanta), capitala provinciei romane tarzii Scythia, a avut cel putin sase basilici, dintre care una episcopala si metropolitana, cea mai mare din Dobrogea. A fost descoperita intamplator in februarie 1989. Atunci, impreuna cu alti doi colegi din domeniu, am reusit, in ciuda asteptarilor si cu emotii nespuse, sa impunem autoritatii locale sa ii protejeze ruina sub ceea ce trebuia sa devina hotelul partidului unic. Astazi, cam un sfert din monument a ramas vizibil, acoperit sub si imediat la est de hotelul Ibis din Constanta. La Adamclisi, intre timp, a mai aparut o a sasea basilica, in exteriorul orasului, nu departe de poarta de vest. La Histria, Vasile Parvan si continuatorii lui au descoperit pana acum sase basilici, dintre care ultima, identificata si cercetata de colegul Alexandru Suceveanu, era cea episcopala (sec. V-VI), foarte apropiata de dimensiunile celei metropolitane de la Tomis si probabil la fel de impozanta.
Meritul de pionier al majoritatii descoperirilor arheologice si epigrafice carora le-a fost martor Raymund Netzhammer i-a revenit marelui arheolog, epigrafist si profesor Grigore Tocilescu (1850-1909), director al Muzeului National de Antichitati din Bucuresti in perioada 1881-1909 si tot atunci profesor de istorie antica si epigrafie la Universitatea din Bucuresti. Inca tanar fiind, a intrat rapid in elita europeana a miscarii de redescoperire stiintifica a civilizatiilor ai caror urmasi erau el si contemporanii sai. L-au ajutat, dincolo de propriul spirit, talent si pregatire, imprejurarile favorabile in care au contat modernizarea tarii de la Carol I si urmarile razboiului de independenta de atunci. Doar moartea prematura l-a oprit sa vina spre noi cu interpretarile cuvenite pentru toate descoperirile pe care le coordonase in orasul antic de langa Adamclisi. Au mai lipsit si altele, deoarece numele ilustrului savant se leaga si de prima investigare si explicare stiintifica a vestigiilor romane din Oltenia, cu deosebire a celor de pe Valea Oltului. Pe de alta parte, prin colaborarea lui sistematica dintre 1882 si 1891 la seria stiintifica de prestigiu universal de la Viena "Archeologisch-Epigraphische Mitteilungen", a pus in circulatie toate descoperirile sale epigrafice si arheologice mai importante. A fost convins de contemporaneitatea celor trei monumente de pe dealul monumentului triumfal al lui Traian de la Adamclisi, i-a convins si pe altii, iar specialistii din ultimul sfert de veac i-au dat majoritar dreptate, amintindu-l sau nu.
Fara sa aiba toate argumentele necesare (unele s-au adaugat mult mai tarziu, altele inca lipsesc), acelasi Tocilescu afirmase ridicarea la rang de municipium a orasului roman Tropaeum Traiani din timpul imparatului al carui nume il poarta. In 1911, in studiul sau din Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice dedicat orasului antic, dupa ce inchisese cercetarile de acolo, Vasile Parvan afirma ca municipalizarea asezarii se va fi petrecut cu mult mai tarziu. Astazi, specialistii care continua cercetarile in orasul roman sunt convinsi ca Tocilescu avea dreptate. Autorul randurilor de fata este partizanul convins al acestei cauze.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
