De la Stieg Larsson nu cred să mai fi apărut un roman poliţist atât de captivant şi seducător. Şi mai surprinzător este că „Adevărul despre cazul Harry Quebert”*) e mai mult decât un roman poliţist. Un roman care s-a bucurat de un imens succes, primind cronici elogioase. „Cu o măiestrie uluitoare pentru un autor atât de tânăr – declara Pascal Bruckner –, Joël Dicker redefineşte romanul poliţist, romanul de formare şi romanul despre literatură, antrenându-ne într-o poveste pe care nu o lăsăm din mână până la ultima pagină. «Adevărul despre cazul Harry Quebert» a fost, pentru mine, revelaţia anului. Am devorat-o în câteva nopţi cu o pasiune pe care n-am mai simţit-o de mult faţă de o carte“. „Roman noir, roman poliţist fără îndoială, dar şi roman psihologic cu răsturnări de situaţie surprinzătoare sau hilare – nota şi Le Figaro –, «Adevărul despre cazul Harry Quebert» prezintă moravurile societăţii americane, bine ascunse în spatele unei faţade impecabile“.
Joël Dicker s-a născut la Geneva, în 1985. A studiat dreptul la Universitatea din Geneva, absolvind în 2010. A obţinut „Premiul scriitorilor genevezi“ pentru primul său roman, „Les Derniers Jours de nos pères“. A publicat al doilea roman al său, „Adevărul despre cazul Harry Quebert“, în septembrie 2012, primind Marele Premiu al Academiei Franceze. De asemenea, a făcut parte din selecţia finală pentru Premiul Goncourt. A mai fost distins cu Premiul Goncourt al Liceenilor pe anul 2012.
Acţiunea se petrece pe o perioadă de 33 de ani. În primăvara lui 2008, când America se pregăteşte de alegerile prezidenţiale, tânărul scriitor de succes Marcus Goldman descoperă că a intrat în impasul care-i atinge de multe ori pe scriitori: e incapabil să scrie un nou roman („criza paginii albe”). Dar cam în acelaşi timp, toate se bulversează: vechiul său prieten, profesorul universitar Harry Quebert, unul dintre cei mai respectaţi scriitori ai ţării, e acuzat că ar fi asasinat, în 1975, o tânără de 15 ani cu care ar fi avut o legătură. Oroarea ororilor! Convins de nevinovăţia lui Quebert, Marcus Goldman se mută de la New York în micul oraşel din New Hampshire şi duce propria sa anchetă, încercând să răspundă unui şir de întrebări: cine a ucis-o pe Nola Kellergan? Ce s-a petrecut cu adevărat în vara lui 1975? Cum se scrie un roman de succes?
Rezultatul – un roman de peste 600 de pagini pe care nu-l laşi din mână, cu multe piste false, bine scris, obsedant. Când eşti convins că ai descoperit asasinul/şi adevărul despre vara lui 1975, Goldman, şi implicit autorul, deschid piste noi. Când eşti convins că romanul va sfârşi, pare s-o ia de la capăt, într-un suspans cuceritor. A fost comparat cu un „ceas elveţian” al povestirii cu suspans.
Nici nu mai contează că unii au spus că Joel Dicker ar fi fost măcar influenţat, dacă nu l-ar fi plagiat pe Philip Roth. Dicker a admis că i-ar putea dedica romanul lui Roth, singurul scriitor în viaţă care l-a inspirat. Argumentul romanului lui Dicker este acelaşi cu al romanului „Pata”, scris de Philip Roth, dar nu se poate vorbi câtuşi de puţin de plagiat.
Personajele sunt complexe, situaţiile psihologice complicate şi convingătoare – tânăra de 15 ani se sacrifică pentru că e îndrăgostită, bătrânul scriitor e obsedat că fata a murit din cauza lui, aproape fiecare personaj e obsedat de ceva, o vină, o pasiune, o încăpăţânare să afle adevărul. Situaţiile în care sunt puse personajele sunt etern umane, dar par surprinzător de noi. Cititorul e pus de multe ori să judece singur – „A scrie înseamnă să fii liber” se opune lui „A scrie înseamnă să fii depedent”. Răsturnările de situaţii sunt uimitoare.
Nu spunem mai multe, romanul este totuşi, unul poliţist. Dar il recomandăm cu căldură. Mai ales că este foarte bine tradus.
*) Joel Dicker – Adevărul despre cazul Harry Quebert. Editura Trei. Traducere din franceză de Ana Antonescu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
