Producţia de autoturisme în cele două uzine
Dacia şi Ford a scăzut în octombrie cu aproape 28% faţă de perioada similară a anului trecut, la 30.421 de unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Dintre acestea, 27.219 au fost produse de Dacia, în scădere cu 30% faţă de perioada similară a anului trecut şi 3.202 de Ford, în creştere cu 26% faţă de perioada similară a anului trecut.
„Producţia de vehicule corespunzătoare lunii oct
ombrie e
ste inferioar
ă ace
leiaşi lun
i din 2
014 d
in cauza une
i diferenţe de zile lucrate. În anumite sâmbete nu s-a lucrat pe fondul unor dificultăţi de apr
ovizionare
cu com
pon
ente. Produc
ţia totală a Dacia în 2
015, se va sit
ua la un nivel similar celei din 2014“, au spus reprezentanţii Direcţiei Comunicare a
Group Renault România.
Pentru prima dată în acest an producţia a fost susţinută de uzina Ford de la Craiova, americanii punctând un avans, în timp ce până acum declinul producţiei lui B-Max era compensat de creşterile de la Mioveni. Oficialii Dacia nu au oferit niciun comentariu pe această te-mă până la închiderea ediţiei. Declinul din octombrie a fost atât de puternic încât a tras în jos producţia din întreg anul.