Auto

Şeful AutoItalia: Piaţa auto mai pierde 20% anul acesta

Şeful AutoItalia: Piaţa auto mai pierde 20% anul acesta

Israel Meir, CEO al AutoItalia

Autor: Bogdan Alecu

22.06.2012, 00:05 885

Israel Meir, CEO al AutoItalia, companie cu afaceri anuale de aproximativ 60 mil. euro, spune că 2012 va fi al cincilea an consecutiv de scădere pentru piaţa auto locală, din cauza întârzierilor din programul de casare din acest an şi pentru că se aşteaptă emiterea a cel mult 60.000 de tichete, la jumătate faţă de 2011.

"Anul acesta estimăm o scădere a pieţei auto cu 20% pe fondul programului Remat. Dacă anul trecut au fost 120.000 de tichete, anul acesta vor fi cel mult 60.000, iar până în prezent au fost emise doar 30.000. Momentan s-a anunţat emiterea a 15.000 de tichete, dar până când acestea vor ajunge pe piaţă se va mai pierde încă o lună de vânzări. Spre exemplu, noi avem deja clienţi în aşteptare şi care amână achiziţia pe fondul programului de casare", a spus Israel Meir, CEO al AutoItalia.

Israel Meir a fost numit în funcţia de CEO în luna aprilie a acestui an de către compania Mediterranean Car Agency, importatorul Fiat din Israel care a preluat de la omul de afaceri Herbert Stein AutoItalia în prima parte a anului trecut. Meir este cel de-al treilea director executiv de la preluarea companiei, după Ori Lahav şi Rennen Zunder.

Până în luna aprilie a acestui an Israel Meir a deţinut funcţia de CEO al Baran România, companie ce activează în sectorul de construcţii. Anterior acestei funcţii, Meir a fost timp de aproape opt ani şeful Kenvelo România. Prima funcţie deţinută pe piaţa locală a lui Israel Meir a fost aceea de country sales manager în cadrul Kodak România, funcţie deţinută între aprilie 1995 şi noiembrie 1998.

"Sectorul imobiliar a fost mult mai lovit decât cel auto deoarece a tras după el toate, şi nu doar în România. A fost un vacuum care nu a fost evaluat cum trebuie. Dar mai rău nu mai poate să fie, aşa că sperăm la mai bine", a spus Meir.

Se gândesc la investiţii

Ca parte a programului de susţinere a vânzărilor, compania are în plan reconstrucţia dealerului de pe b-dul Iuliu Maniu, cel de-al doilea din Capitală deţinut de AutoItalia după cel din Colentina.

"La nivelul reţelei avem în plan reconstruirea centrului din Militari, care va fi aproape dublu ca dimensiuni faţă de stadiul actual. O astfel de investiţie merită deoarece noi o facem pentru viitor, pe termen lung. Investiţia este destul de mare, nu vrem să intrăm în detalii de preţ. Acolo vor fi expuse toate mărcile auto reprezentate de Auto­Italia", a spus Israel Meir. El a subliniat că la nivel naţional reţeaua se va menţine la nivelul actual, cu o medie de un dealer pe judeţ.

În primele cinci luni ale acestui an vânzările AutoItalia au înregistrat o scădere de aproape 20% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit statisticilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) la puţin peste 1.100 de autovehicule. Peste 80% din vânzări sunt reprezentate de marca Fiat, cu 939 de unităţi, în scădere cu aproape 30% faţă de primele cinci luni ale anului trecut.

"Vânzările Fiat au scăzut faţă de anul trecut dar nu cu mult. (...) Pentru anul acesta estimăm vânzări de 3.000 de autovehicule", a spus Meir.

Au vândut 50de Jeep-uri

În plus faţă de mărcile Fiat, Alfa Romeo, Lancia şi Infiniti, începând cu toamna anului trecut AutoItalia a demarat şi comercializarea mărcii Jeep, din care au vândut în intervalul ianuarie-mai peste 50 de maşini.

"În viitorul apropiat vom creşte şi numărul de dealeri. Nu excludem discuţii nici cu Grupul Ţiriac în ceea ce priveşte reţeaua Jeep", a declarat Israel Meir.

Atât timp cât marca Jeep era importată de Mercedes-Benz România aceasta era comercializată şi prin dealerii Ţiriac Auto, cea mai mare reţea de dealeri de pe piaţa locală, cu aproape 60 de showroomuri.

Având în vedere faptul că Fiat controlează acum grupul american Chrysler, Mercedes-Benz România a cedat către AutoItalia importurile mărcii Jeep în prima parte a anului trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO