Bănci și Asigurări

BCR şi-a bugetat o creştere cu 15% pe ipotecare. Motorul este tot programul „Prima casă“

BCR şi-a bugetat o creştere cu 15% pe ipotecare. Motorul este tot programul „Prima casă“

Ştefan Coroianu, BCR: Avem 200 de cereri pe zi la ipotecarele „Prima casă“

BCR, cea mai mare bancă locală după active, şi-a bugetat ocreştere cu 10-15% a soldului creditelor imobiliare în acest an,mizând pe cererea încă ridicată de finanţări prin programul "Primacasă", a declarat Ştefan Coroianu, directorul executiv al direcţieimanagementul produselor de retail din BCR.

"Continuarea programului guvernamental va avea influenţepozitive asupra pieţei pentru că permite existenţa unor tranzacţii,chiar dacă programul se adresează mai ales tranzacţiilor de micidimensiuni", a spus Coroianu.

El afirmă că BCR deţine o cotă de piaţă de 30% pe segmentulcreditului imobiliar, ceea ce ar înseamna un sold de 2,1 mld. euro.Băncile locale aveau la sfârşitul lunii aprilie un portofoiu totalde credite pentru locuinţe de aproape 7 mld. euro, potrivit datelorBNR.

Anul trecut, banca a acordat 1.100 de credite imobiliare cu ovaloare de 41 mil. euro clienţilor care au cumpărat o locuinţă dela agenţiile imobiliare partenere ale BCR, iar 85% din acestetranzacţii au fost finanţate prin "Prima casă".

Banca a vândut în primele trei etape din programul "Prima casă"împrumuturi cu o valoare cumulată de 600 mil. euro şi intenţioneazăsă-şi dubleze expunerea în cea de-a patra ediţie a programului, încare statul mai garantează doar jumătate din crediteleacordate.

Banca a semnat la începutul lunii iunie protocolul departicipare la ediţia a patra din "Prima casă" şi spune că în primasăptămână a semnat contractele pentru primele zece credite. Numărulcererilor de credite se ridică la circa 200 de solicitări pezi.

"Numărul cererilor este mai mare faţă de ediţiile precedente,dar asta se explică prin sincopa dintre faza a treia şi a patra. Amdat zece credite în prima săptămână de la lansarea programului, neaşteptăm la concretizarea unui număr mai mare de cereri în perioadaur­mătoare", a precizat Coroianu.

Un studiu efectuat de BCR la nivel naţional în perioadaaprilie-mai pe un eşantion de 1.469 de persoane arată că 45,5% dinromânii care doresc să-şi achiziţioneze o locuinţă preferăfinanţarea prin programul "Prima casă" în condiţiile în careprincipalele criterii după care se ghidează sunt costurile reduseşi avansul foarte mic. Aproape jumătate din cei care vor să-şicumpere o casă spun că nu au economii decât pentru un avans cuprinsîntre 5% şi 10% din preţul locuinţei.

Coroianu a declarat că BCR a decis să participe în continuare laprogram având în vedere comportamentul de plată foarte bun dinprimele faze. Ponderea întârzierilor la plată este sub 0,5% dinsoldul creditelor acordate.

Până în prezent doar cinci bănci au semnat protocoalele departicipare la "Prima casă" 4, iar alte şapte sunt interesate săintre în program. BCR nu exclude achiziţia portofoliului de crediteacordate prin primele faze ale "Prima casă" de la altă bancă carenu mai doreşte participarea la program, Coroianu menţionând cădeocamdată nu există discuţii în acest sens.

În ceea ce priveşte moneda în care ar trebui să se facăîmprumuturile imobiliare, Coroianu s-a arătat adeptulîmprumuturilor în euro.

"Experienţa din piaţă arată că pentru achiziţia de credite petermen lung diferenţele de dobândă între cele în euro şi leu punpresiune mare pe rate. Astfel, pentru finanţările pe termen lungsoluţia potrivită este finanţarea în euro", a spus el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO