Bănci și Asigurări

Competitie intre brokeri in sectorul energiei

23.07.2003, 00:00 28



Privatizarea, angajarea unor credite din strainatate si afilierea la organizatii internationale a determinat companiile energetice din Romania sa treaca la evaluarea si controlul riscurilor prin asa numitul risk-management.



Interesul Transelectrica, Hidroelectrica sau Electrica pentru consultanta si studiile de risk-management a atras in competitie cei mai mari brokeri de asigurare din Romania, sucursale sau parteneri ale unor companii straine: Marsh, EOS Risq, Gras Savoye sau Karo Servicii de Asigurari-Aon Romania.



"E destul dinamism in acesta zona, pe care bat in primul rand furnizorii de consultanta de risc. E zona noua de business", explica Cristian Fugaciu, director al Marsh Romania, sucursala din Romania a celui mai mare broker de asigurari din lume, Marsh Inc.



Marsh Romania este implicata deja in afacere. "Avem in derulare cu Marsh un proiect de management al riscului si suntem cam la jumatatea drumului. Proiectul vizeaza printre altele o analiza completa a companiei, masuri de control in plan financiar, tehnologic, de securitate a muncii si a instalatiilor. Proiectul va fi finalizat pana la finele acestui an", a declarat Jean Constantinescu, director general al Transelectrica, compania nationala de transport a electricitatii. Marsh a castigat la inceputul anului o licitatie internationala organizata de Transelectrica, la care au participat mai multe companii.



Implementarea proiectului de management al riscului la Transelectrica are loc in contextul in care din primavara acestui an sistemul energetic romanesc este interconectat fizic cu cel de transport al energiei electrice din Uniunea Europeana (UCTE).



Companiile energetice sunt interesate sa evalueze riscurile la care se expun- operationale, strategice-, chiar daca nu pot fi acoperite de asigurare- si sa primeasca consultanta privind posibilitatea de a reduce sau controla riscurile asigurabile. Abia apoi se pune problema asigurarii.



"Cererea s-a intetit mai ales de cand aceste companii au inceput sa apeleze la finantare externa. Creditorii cer informatii despre cum a fost evaluat riscul si ce masuri de limitare a eventualelor pierderi au fost luate. Companiile au devenit mai atente din cauza ca au inceput sa intre in <<lumea buna>>", spune Valeriu Rosu, director al companiei de brokeraj KaRo Asigurari.



Transelectrica a luat recent un credit de 82 milioane $ de la Banca Mondiala, iar Electrica este in curs sa contracteze un credit de 200 milioane $ pentru electrificarea zonelor indepartate, neacoperite de retea si a ansamblurilor de locuinte construite prin Agentia Nationala pentru Locuinte.



Insa competitia pe aceste segment nu se desfasoara numai intre brokerii de asigurare, ci si cu furnizorii de consultanta financiara sau de audit - firmele din Big 4: PwC, KPMG, Ernst& Young sau Deloitte & Touche.



Oricum, potentialul pietei de risk management este mare. "Toate marile companii- gen SNCFR, Electrica sau Petrom- au nevoie de programe de analiza a riscului. Oriunde exista active si raspunderi mari este nevoie de asemenea servicii", a mai spus Rosu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO