Bănci și Asigurări

Daniel Bogiu a devenit primul Country Manager al AKCENTA în România, marcând extinderea prezenţei fintech-ului. El a activat în sectorul bancar în perioada 2008-2022, iar acum va complete echipa de management la nivel naţional

Daniel Bogiu a devenit primul Country Manager al AKCENTA...

Autor: Mircea Nica

02.05.2023, 17:47 194

AKCENTA, lider regional fintech în segmentul plăţilor şi schimburilor valutare, anunţă numirea lui Daniel Bogiu în funcţia de Country Manager al AKCENTA în România, marcând astfel decizia strategică de a extinde prezenţa locală în fiecare judeţ şi de a creşte capacitatea de suport pentru clienţii din România, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii companiei.

“Contextul economic global, marcat de o volatilitate crescută, ridică numeroase provocări antreprenorilor care operează cu plăţi transfrontaliere şi cursuri valutare multiple. AKCENTA este în poziţia cea mai potrivită de a veni în sprijinul companiilor din România, având la nivel regional o înţelegere a dificultăţilor pe care le au clienţii şi capacitatea de a personaliza servicii de protecţie faţă de fluctuaţiile impredictibile ale pieţei. Mandatul meu este acela de a construi raporturile personalizate, cât mai apropiate cu clienţii din România”, spune Daniel Bogiu.

Daniel Bogiu are o vastă experienţă în sectorul bancar, unde a activat între anii 2008 şi 2022. Migrarea către sectorul fintech a fost o evoluţie naturală către un mediu mult mai dinamic, mai puţin restrictiv şi mai provocator la nivel de business, dar şi un domeniu în care conexiunea cu clienţii este directă. Daniel va completa echipa de management la nivel naţional alături de Theodor Ştefanovici, Director Comercial AKCENTA CZ pentru România.

„Piaţa românească are un potenţial de afaceri uriaş şi este foarte importantă pentru noi. Prin urmare, sunt încântat că Daniel, care are o experienţă vastă în cadrul altor instituţii financiare, preia conducerea întregii reţele de afaceri din România. Îl aşteaptă o sarcină dificilă: să construiască o reţea de reprezentanţi de vânzări care să poată răspunde personal şi foarte rapid cerinţelor specifice ale clienţilor noştri. Pe de altă parte, are în spate un brand puternic, aparţinând grupului financiar internaţional RBI, şi se poate aştepta la un sprijin maxim, atât în marketing, cât şi, de exemplu, în managementul relaţiilor. Sunt convins că, împreună cu Daniel, vom continua să creştem cu succes cota de afaceri a AKCENTA pe această piaţă extrem de competitivă”, declară Milan Cerman, preşedintele Consiliului de Administraţie al AKCENTA.

În 2022, AKCENTA România şi-a extins portofoliul cu peste 490 de companii, având peste 3.400 de clienţi şi a raportat anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 398 milioane de euro. În ceea ce priveşte volumul tranzacţiilor de hedging în 2022, acestea au însumat peste 9,6 milioane de euro, o creştere de 600% faţă de 2021, în vreme ce numărul tranzacţiilor de hedging a crescut în anul precedent cu 450%, comparativ cu 2021.

În următoarea perioadă, noul Country Manager va dezvolta prezenţa fizică a companiei în teritoriu, cu o extindere a echipei de reprezentanţi în Moldova şi Dobrogea şi creşterea echipelor din Muntenia şi Bucureşti. Ţinta este ca, până la finalul acestui an, AKCENTA să fie reprezentată în fiecare judeţ din România, scopul final fiind creşterea organică a portofoliului de clienţi al companiei.

Planurile companiei pentru perioada următoare vizează continuarea creşterii organice, îmbunătăţirea şi stabilizarea reţelei de reprezentanţi şi îmbunătăţirea experienţei digitale pentru clienţii săi.

La nivel global, piaţa de plăţi B2B este evaluată la 994,20 miliarde USD* în 2022 şi, conform unui studiu McKinsey**, va atinge o valoare de peste 2.500 miliarde USD până în 2025. Factorul major responsabil pentru creşterea pieţei globale de plăţi B2B este expansiunea rapidă a tranzacţiilor pe tot globul datorită creşterii importurilor şi exporturilor de bunuri şi servicii. De acest momentum beneficiază şi companiile din România a căror activitate se adresează unor pieţe externe.

Digitalizarea şi automatizarea în sistemul de plăţi B2B, progresele în transparenţă în ceea ce priveşte plăţile B2B sunt factorii care vor contribui la creşterea pieţei în următorii ani la care AKCENTA contribuie prin serviciile oferite pentru companiile de dimensiuni medii şi mici din Europa Centrală şi de Est.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO