Bănci și Asigurări

Economia creşte, dar sărăcia nu fuge: 2 din 3 români nu-şi permit o săptămână de concediu pe an, cel mai mare procent din Uniunea Europeană

Economia creşte, dar sărăcia nu fuge: 2 din 3 români...

Autor: Ramona Cornea

02.08.2019, 08:15 986

În 2013, 72% dintre români nu-şi permiteau o vacanţă de o săptămână pe an. Cinci ani mai târziu, în 2018, procentul a coborât la 60%, dar rămâne cel mai mare din Uniunea Europeană. PIB/capita în PPS (paritatea puterii de cumpărare) a crescut în România de la 54% din media UE în 2013 la 64% din această medie în 2018.

Două treimi dintre români nu îşi permit să meargă în concediu o săptămână pe an, conform datelor Eurostat pentru 2018. Printre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, ţările cu cea mai mare proporţie de persoane aflate în această situaţie au fost România (58,9%), Croaţia (51,3%), Grecia (51%) şi Cipru (51,0%). În 2013, procentul românilor care nu îşi permiteau să meargă într-o vacanţă de o săptămână era de 72,2%, ceea ce înseamnă că situaţia se mai îmbunătăţeşte.

La polul opus, statele membre ale Uniunii Europene cu cel mai mic procent de persoane care nu şi-au permis o vacanţă anuală de o săptămână în 2018 au fost Luxemburg (10,9%) şi Suedia (9,7%).

În ultimii cinci ani, cele mai mari scăderi ale procentului celor care nu şi-au putut permite un concediu au fost în Bulgaria, în scădere cu 35,8% faţă de 2013, şi în Polonia, cu o scădere de 26% comparativ cu 2013. Grecia a fost singurul stat membru al Uniunii Europene în care procentul a crescut faţă de 2013, cu 2% până la 51,0% în 2018.

Eurostat estimează că 28,3% din cetăţenii Uniunii Europene nu şi-au putut permite o vacanţă de o săptămână în anul 2018. 

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO