Bănci și Asigurări

Euro scade spre 4,42 lei după agitaţia de la sfârşitul săptămânii trecute

Euro scade spre 4,42 lei după agitaţia de la...

Autor: Marius Oncu

11.11.2014, 00:00 43

Cursul de schimb a închis în scădere şedinţa interbancară de ieri şi s-a apropiat de pragul de 4,42 lei/euro, după ce a leul a recuperat în mare parte terenul pierdut vineri în faţa euro, evoluţia fiind în linie cu aprecierea altor monede din regiune. Băncile comerciale operau schimburi în piaţa interbancară la 4,4239 lei/euro la finalul zilei, în scădere cu aproape un ban faţă de sfârşitul şedinţei de vineri.

Moneda europeană a fost cotată joi în ultimele tranzacţii ale zilei la un curs de 4,4233 lei/euro. Cursul a închis vineri peste 4,43 lei/euro, după ce la deschidere a atins un nivel maxim de 4,4425 lei/euro, pe fondul unui context regional, cu prăbuşirea rublei şi a lirei turceşti şi întărirea dolarului, dar şi al declaraţiilor guvernatorului BNR, care s-a arătat împotriva aprecierii leului.

În regiune, zlotul s-a apreciat cu 0,5% faţă de euro. Cursul anunţat ieri de BNR a scăzut cu 0,5 bani, foarte aproape de nivelul de 4,43 lei/euro, în contextul unor volume reduse în piaţa interbancară şi al stagnării monedelor din regiune. Cursul anunţat de BNR pentru dolar a scăzut cu 3 bani, la 3,5457 lei/dolar. Pentru francul elveţian, banca centrală a publicat o paritate de 3,6836 lei, aproape neschimbată faţă de cotaţia de vineri. Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO