Bănci și Asigurări

FMI schimbă negociatorul cu România: Jeffrey Franks vine pe 24 aprilie în ultima misiune

FMI schimbă negociatorul cu România: Jeffrey Franks vine pe 24 aprilie în ultima misiune

Foto: Ovidiu Micsik

04.04.2012, 19:52 1246

Jeffrey Franks, americanul care de peste trei ani conduce negocierile FMI cu România, se apropie de finalul mandatului, misiunea de evaluare programată la sfârşitul acestei luni urmând să fie şi ultima.

El urmează să fie înlocuit de un expert olandez al Fondului. Este de notorietate relaţia încordată dintre România şi Olanda determinată de decizia guvernului de la Haga de a bloca intrarea Bucureştiului în spaţiul Schengen, însă rămâne de văzut dacă răceala diplomatică actuală se va răsfrânge şi asupra viitoarelor negocieri cu FMI conduse de olandez.

Viitorul negociator-şef urmează să le fie prezentat autorităţilor române în cadrul vizitei pe care Franks urmează să o facă la Bucureşti începând de pe 24 aprilie.

Franks a depăşit deja durata uzuală a unui mandat de negociator-şef, ocupându-se încă din 2009 de gestionarea programului economic desenat de FMI pentru România. În urmă cu un an a bifat încheierea unui prim acord stand-by bazat pe uriaşul împrumut de aproape 20 mld. euro şi care a fost considerat un succes, cu toate că nu a reuşit să aducă România pe o traiectorie de creştere economică solidă. Apoi a negociat semnarea unui nou acord, care cel puţin nu a mai presupus împrumuturi, fiind tratat drept un acord preventiv.

Franks s-a remarcat printr-o anumită flexbilitate în negocierile cu autorităţile române, pe parcursul primului acord susţinând în mod constant acordarea de derogări pentru neîndeplinirea ţintelor legate de reducerea arieratelor. De asemenea, a lăsat la latitudinea preşedintelui Traian Băsescu şi a BNR alegerea soluţiei dramatice de ajustare din 2010 prin majorarea TVA cu cinci puncte procentuale în paralel cu tăierea salariilor.

De-a lungul mandatului său, Franks a devenit o persoană extrem de importantă pentru România, fiind tratat cu mare atenţie atât de autorităţi cât şi de presă la fiecare vizită făcută la Bucureşti. De multe ori, Franks era cel care apărea în ipostaza de premier, respectiv de înalt oficial care transmite principalele mesaje legate de politica economică a României şi de ceea ce urmează să se întâmple, lăsându-l în umbră pe Emil Boc.

Mai mult, autorităţile s-au preocupat să-i asigure expertului FMI şi momente de relaxare la munte, prezentate drept prilejuri cu care omul Fondului să cunoască specificul românesc. Aşa a ajuns Franks să se declare un fan al sarmalelor, deşi acestea nu sunt neapărat specifice României. De asemenea, el a făcut eforturi să citească în limba română concluziile de la finalul vizitelor trimestriale de evaluare a gradului de îndeplinire a ţintelor din acord.

Oficialul FMI s-a dovedit foarte înţelegător cu autorităţile şi în perioadele de criză politică, şi în preajma alegerilor prezidenţiale din 2009, acceptând să facă vizite extraordinare la Bucureşti sau să stabilească durata acestora în coordonare cu mişcări politice precum recenta înlocuire a lui Emil Boc cu Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de premier.

Schimbarea lui Franks va coincide cu apropiata încheiere a mandatului lui Mihai Tănăsescu pe poziţia de reprezentant al României la FMI. Tănăsescu deţine această funcţie de circa cinci ani, aflându-se practic la al doilea mandat. El urmează să primească un post de vicepreşedinte la Banca Europeană de Investiţii. Surse bancare afirmă că BNR nu a stabilit deocamdată cine îl va înlocui pe Tănăsescu la Washington.

AFACERI DE LA ZERO