Bănci și Asigurări

Grawe vrea profit mai mare cu 5% in euro anul acesta

23.07.2003, 00:00 24



Grawe Romania Asigurare, companie specializata in domeniul asigurarilor de viata, a raportat, in primele sase luni, incasari din prime de 38,3 miliarde lei (peste 1 milion euro), in crestere de 2,57 ori fata de perioada similara anului 2002, cand acest indicator a atins valoarea de 14,9 miliarde lei.



"Evolutia companiei noastre pe primele sase luni a fost una buna si, daca se mentine aceasta tendinta, estimez ca vom atinge 70 de miliarde de lei la sfarsitul acestui an", a declarat, marti, agentiei MEDIAFAX, directorul general al Grawe Romania, Peter Kasyk.



Anul trecut, incasarile companiei s-au cifrat la 42,6 miliarde de lei, comparativ cu 17,6 miliarde de lei in 2001. De asemenea, Grawe Romania a raportat un profit net de circa 2,5 miliarde de lei, fata de 263 milioane de lei in 2001.



"Pentru acest an, obiectivul nostru este obtinerea unui profit mai mare cu 5% fata de 2002, exprimat in moneda euro", a spus Kasyk.



Potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, Grawe Romania are o cota de 1,02% din piata asigurarilor de viata si ocupa locul 12 in ierarhia companiilor de profil.



La sfarsitul anului trecut, gradul de solvabilitate al Grawe Romania era de 4,8, peste nivelul minim solicitat de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Potrivit normelor CSA, companiile al caror grad de solvabilitate se situeaza peste valoarea 2 se afla in afara oricarui risc de insolvabilitate.



Infiintata in octombrie 2002, Grawe Romania are un capital social de 36 de miliarde de lei, grupul austriac Grawe detinand 99,88% din actiunile companiei.



"Pana la sfarsitul acestui an, nu luam in calcul o posibila majorare a capitalului social al filialei din Romania", a mai spus Kasyk.



Pentru 2003, conducerea companiei si-a propus majorarea cotei de piata, dezvoltarea unei retele de distributie formata din agenti de vanzari si lansarea de noi polite pentru asigurari de viata si accidente de grup.



"In acest an, apreciez ca piata asigurarilor de viata va creste in medie cu 50%, respectiv cu circa 70% pentru Grawe Romania", a estimat Kasyk.



Conform CSA, incasarile din asigurari de viata au atins, la sfarsitul anului trecut, valoarea de 4.145,14 miliarde lei (118,7 milioane euro), comparativ cu 2.114,7 miliarde lei (81,25 milioane euro).



Grupul Grawe a fost fondat in 1828 de catre arhiducele Johann, fratele imparatului austriac Franz Josef I si si-a inceput activitatea vanzarea de polite de asigurari pentru pagubele provocate de incendii.



Grupul austriac desfasoara operatiuni in Slovacia, Croatia, Serbia, Ungaria, Ucraina, Bulgaria si Bosnia.



In 2002, veniturile din prime ale grupului austriac au fost de 487,5 milioane de euro, in crestere cu peste 11% fata de 2001, iar numarul contractelor inchheiate a depasit 2,2 milioane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels