Bănci și Asigurări

Ionuţ Dumitru, economist-şef Raiffeisen Bank: România nu are astăzi resurse proprii cu care să facă nicio lucrare mare de infrastructură, iar după 2027 probabil nu mai putem conta pe fonduri europene. România nu va mai fi pe lista de priorităţi

Ionuţ Dumitru, economist-şef Raiffeisen Bank: România...

Autor: Roxana Rosu

20.05.2024, 00:00 90

România nu are astăzi resurse proprii cu care să facă nicio lucrare mare de infrastructură, iar după 2027  probabil nu mai putem conta pe fonduri europene, România nu va mai fi pe lista de priorităţi, a comentat Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank, în cadrul unei conferinţe organizată de Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR). „Europa are o situaţie economică destul de complicată. Tările donatoare probabil nu vor mai fi la fel de dornice după 2027 să aloce bugete atât de mari pentru ţările beneficiare şi, trebuie să recunoaştem, România nu va mai fi pe lista de priorităţi. România nu mai este chiar o ţară săracă. La 77-78% din media UE PIB per capita la paritatea puterii de cumpărare nu mai poţi spune că eşti o ţară săracă. Sigur că avem dezechilibre foarte mari şi foarte mari diferenţe între zonele geografice ale ţării. Judeţe care au un nivel de dezvoltare mult mai scăzut şi judeţe care sunt mult mai sus decât media europeană. Bucureştiul fără Ilfov are un nivel de două ori media europeană în termeni de PIB per capita la paritatea puterii de cumpărare. După 2027 probabil nu mai putem conta pe fonduri europene”, a spus Ionuţ Dumitru.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels