Bănci și Asigurări

Israelienii de la Leumi au redus reţeaua la 23 de unităţi pentru a scăpa de pierderi

Israelienii de la Leumi au redus reţeaua la 23 de unităţi pentru a scăpa de pierderi

Autor: Razvan Voican

15.03.2012, 00:00 318

Bank Leumi, filiala locală a unuia dintre cele mai mari grupuri bancare israeliene, a rămas cu o reţea de 23 de unităţi, dintre care numai patru în Bucureşti, ca urmare a aplicării unui plan care ar trebui să readucă banca pe profit. În toamna trecută avea 32 de sucursale. În 2008, anul de vârf al expansiunii sectorului bancar local, Leumi România trecuse de 40 de unităţi şi deschisese chiar şi o sucursală în Bulgaria pe care apoi a trebuit s-o închidă.

Israelienii intraţi pe piaţă în 2006 prin preluarea Eurom Bank aveau planuri ambiţioase de creştere, însă criza le-a dat peste cap. În ultimul an banca a închis unităţi din oraşe mari, inclusiv din Bucureşti, dar a păstrat sucursala din Negreşti Oaş, un oraş maramureşean în care Leumi pare să aibă un business atractiv. În Capitală a fost închisă şi sucursala de la Piaţa Victoriei, care era una dintre cele mai vizibile, activitatea fiind transferată la sediul central de pe Bulevardul Aviatorilor.

Potrivit standardelor româneşti de contabilitate, Leumi a încheiat 2011 cu pierderi de 24 mil. lei, la active de 1,1 mld. lei. La nouă luni, după standardele internaţionale israelienii au raportat pierderi de circa 3 mil. euro, la jumătate faţă de anul precedent, banca-mamă presând pentru revenirea pe profit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO