Bănci și Asigurări

Ministerul Finanţelor ar vrea peste 2 mld. lei din taxarea suplimentară a băncilor cu ajustorul fiscal sau taxa de 1% pe cifra de afaceri

Ministerul Finanţelor ar vrea peste 2 mld. lei din...

Autor: Claudia Medrega

07.09.2023, 00:07 767

Calculele estimative indică încasări suplimentare de sute de milioane de lei din taxarea suplimentară a băncilor, nu de peste 2 mld. lei cum speră autorităţile Ca impozit pe profit băncile au plătit în 2022 peste 1,8 mld. lei, iar în S1/2023 impozitul pe profit depăşise 1,3 mld. lei.

Guvernul speră să obţină peste 2 mld. de lei din taxarea suplimentară a băncilor, după cum reiese din declaraţiile lui Marcel Boloş, ministrul Finanţelor. O variantă discutată de autorităţi pentru taxarea suplimentară este ajustorul fiscal. De asemenea, s-a discutat despre taxarea cu 1% a cifrei de afaceri a băncilor.

Calculele estimative indică încasări suplimentare de sute de milioane de lei din taxarea suplimentară a băncilor, nu de peste 2 mld. lei cum speră autorităţile.

Dacă luăm în calcul venitul operaţional (total) al băncilor, aplicând o cotă de 1% la acesta, luând ca exemplu S1/2023 când venitul operaţional total al băncilor a fost de 16,5 mld. lei, cota de 1% ar aduce în plus la buget de la bănci 165 mil. lei. Iar pentru întregul an suma ipotetică ar fi dublă, de circa 300 mil. lei.

Rămâne de văzut ce metodă vor stabili în cele din urmă autorităţile pentru taxarea băncilor.

Înainte de taxarea suplimentară a băncilor, din impozitul pe profit al băncilor au ajuns la buget în tot anul 2022 peste 1,8 mld. lei, după ce în 2021 suma virată de bănci a fost de 1,65 mld. lei, potrivit datelor  BNR. În S1/2023 suma virată de bănci în contul impozitului pe profit depăşise deja 1,3 mld. lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO