Bănci și Asigurări

O veste bună: recesiunea pare să se retragă din zona euro

O veste bună: recesiunea pare să se retragă din zona euro

Autor: Catalina Apostoiu

07.01.2020, 00:05 1286

♦ Sectorul privat al Italiei s-a contractat însă pentru a doua lună consecutiv, înregistrând cea mai slabă performanţă din aproape un an ♦ Exporturile zonei euro au scăzut pentru a 15-a lună consecutiv.

Economia zonei euro s-a îndepărtat gradual de stagnare la sfârşitul anului trecut, sectorul serviciilor accelerând şi contracarând sectorul manufacturier muribund. În acelaşi timp, optimismul investitorilor din regiune s-a întărit pentru a treia lună consecutiv la început de 2020, pe fondul veştilor economice pozitive din Asia şi al semnelor de detensionare a relaţiilor comerciale dintre SUA şi China.

Indicatorul activităţii din sectorul privat al regiunii realizat de IHS Markit a urcat la 50,9 în decembrie, uşor peste o estimare flash şi menţinându-se peste nivelul de 50 ce separă creşterea de declin, scrie Bloomberg.

Deşi indicatorul se situează la cel mai ridicat nivel din patru luni, acesta semnalizează încă faptul că starea economiei este fragilă, rata de creştere situându-se la cel mai scăzut nivel din şase ani şi sectorul manufacturier în scădere. IHS Markit estimează că PIB-ul zonei euro a avansat cu aproximativ 0,1% în ultimul trimestru al anului trecut.

Zona euro se bazează din ce în ce mai mult pe servicii pentru a-şi susţine creşterea, compensând declinul sectorului manufacturier generat în parte de războiul comercial şi Brexit. Riscul este ca pierderile de locuri de muncă din fabrici să submineze economia ca întreg.

Raportul PMI a adus unele veşti relativ bune. Germania a revenit la creştere marginală după trei luni de scădere. Spania şi Franţa au înregistrat creşteri solide. Au existat veşti bune şi din Marea Britanie, unde indicatorul serviciilor pe decembrie a fost revizuit în sus, iar comenzile noi au consemnat cea mai puternică creştere din cinci luni.

Sectorul privat al Italiei s-a contractat însă pentru a doua lună consecutiv, înregistrând cea mai slabă performanţă din aproape un an. Exporturile zonei euro au scăzut pentru a 15a lună consecutiv.

Revenind la cea mai mare economie a zonei, Germania, sectorul serviciilor a avansat în cel mai alert ritm din patru luni în decembrie, marcând sfârşitul unui trimestru de altfel modest, potrivit Reuters.

ìNu se aşteaptă nimic spectaculos la intrarea în 2020, deşi există semne că situaţia s-ar putea îmbunătăţi în curând, indicatorii pentru comenzi noi şi încrederea companiilor fiind pe un trend ascendent în sectorul manufacturier şi al serviciilorî, a declarat Phil Smith, economist IHS Markit.

Un alt semn pozitiv pentru zona euro este reprezentat de creşterea încrederii investitorilor pentru a treia lună consecutiv în ianuarie.

Indicele Sentix al optimismului investitorilor a urcat la 7,6 puncte de la 0,7 în deccembrie, atingând cel mai ridicat nivel din noiembrie 2018. Aşteptările s-au ridicat la cel mai înalt nivel din februarie 2018.

ìAstfel, recesiunea pare să fie exclusă  pentru zona euro deocamdatăî, potrivit Sentix.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24