Bănci și Asigurări

"Gaselnita" ADAS se pare ca a prins

17.08.2000, 00:00 25



Societatea de asigurare ADAS, infiintata la inceputul acestui an, a avut incasari din prime de 1,6 miliarde lei pe primele sase luni ale acestui an, anunta un comunicat al societatii, in care se precizeaza ca societatea isi va deschide inca 15 sucursale pana la sfarsitul lunii august

Printr-o gaselnita de marketing, ADAS, care se numea inainte SOREAG, a preluat la inceputul acestui an numele fostei Adminstratii a Asigurarilor de Stat, in speranta de a avea mai multi clienti, prin folosirea unui nume cunoscut in domeniul asigurarilor.

Societatea nu a intampinat nici o problema in preluarea acestui nume, pentru ca, dupa desfiintarea fostei ADAS, in decembrie 1990, acronimul a fost radiat de la Registrul Comertului.

Actionarul majoritar al societatii este grupul Gelsor, care ii apartine omului de afaceri Sorin Ovidiu Vantu. Gelsor a fost actionar majoritar pana in 1997 si la societatea de administrare a Fondului National de Investitii, Sov Invest, nemaivand insa vreo legatura dovedita cu aceasta afacere dupa aceasta data.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels