• Leu / EUR5.2384
  • Leu / GBP6.1574
  • Leu / USD4.5850
Bănci și Asigurări

Restanţele la credite au scăzut cu 150 mil. euro

Restanţele la credite au scăzut cu 150 mil. euro

Autor: Ciprian Botea

30.01.2012, 00:00 774

Firmele şi populaţia aveau la sfârşitul anului trecut credite restante de 21,3 miliarde de lei (4,9 mld. euro) după ce în luna decembrie soldul creditelor cu întârzieri la plată a scăzut cu 660 milioane de lei (circa 150 mil. euro), potrivit datelor BNR.

Scăderea presiunii pe portofoliile de credite în luna decembrie a fost o surpriză în condiţiile în care restanţele au continuat să se acumuleze într-un ritm accelerat pe parcursul anului trecut. Volumul creditelor restante s-a majorat cu 4,5 miliarde de lei (peste 1 mld. euro) faţă de sfârşitul lui 2010.

Schimbarea de direcţie din decembrie vine în condiţiile în care cele mai optimiste estimări indică o îmbunătăţire semnificativă a calităţii portofoliilor de credite abia în a doua jumătate a acestui an. Diminuarea volumului de credite neperformante s-ar putea datora în bună măsură unor operaţiuni de curăţare a portofoliilor de credite derulate de bănci pe final de an în condiţiile în care veniturile multor clienţi nu şi-au revenit şi este greu de crezut că foarte mulţi dintre aceştia au reluat plăţile pe final de an.

Te-ar putea interesa și:

Firmele specializate în recuperarea de creanţe notează o creştere a numărului băncilor care aleg să trimită la colectare creditele cu întârzieri mari la plată, inclusiv prin vânzarea la pachet a mii de credite, care ies astfel din bilanţurile băncilor. Companiile şi populaţia aveau la sfârşitul anului trecut datorii către bănci cu o valoare cumulată de 225 miliarde de lei (52 mld. euro), iar creditele restante reprezentau 9,5% din total.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2384
Diferență: -0,0706
Ieri: 5.2421
Azi: 4.5850
Diferență: -0,0283
Ieri: 4.5863
Azi: 6.1574
Diferență: -0,2818
Ieri: 6.1748