Bănci și Asigurări

Şefii Băncii Transilvania şi UniCredit, despre creditare şi intermedierea financiară: Economia nu poate fi dezvoltată doar prin credite de consum, prin retail. Trebuie să existe un plan naţional privind creditarea economiei, privind intermedierea financiară.

Intermedierea financiară s-a dezvoltat destul de mult în România, dar faţă de alte ţări din regiune, suntem în urmă. Educaţia financiară a firmelor este unul din factorii cheie

Mihaela Lupu, CEO al UniCredit Bank România: Cred că modul în care putem merge mai departe este prin educaţia financiară a companiilor pentru că nu putem credita în orice mod. De asemenea, când vine vorba de diferenţa dintre urban şi rural este una destul de mare. Ar trebui să fie un efort naţional pentru că este o combinaţie de factori.

Omer Tetik, CEO al Băncii Transilvania: În calitate de bancă comercială, gestionăm banii altor oameni şi există diverse riscuri care ne fac mai prudenţi, nu neapărat reticenţi (în ceea ce priveşte creditarea - n.red.).
Creditarea, intermedierea financiară cred că s-au dezvoltat destul mult în România.

Mihaela Lupu, CEO al UniCredit Bank România: Cred că modul în care putem merge mai departe este prin educaţia financiară a companiilor pentru că nu putem credita în orice mod. De asemenea, când vine vorba de diferenţa dintre urban şi rural este una destul de mare. Ar trebui să fie un efort naţional pentru că este o combinaţie de factori. Omer Tetik, CEO al Băncii Transilvania: În calitate de bancă comercială, gestionăm banii altor oameni şi există diverse riscuri care ne fac mai prudenţi, nu neapărat reticenţi (în ceea ce priveşte creditarea - n.red.). Creditarea, intermedierea financiară cred că s-au dezvoltat destul mult în România.

Autor: Mircea Nica

17.05.2024, 09:00 240

Omer Tetik, CEO al Băncii Transilvania: Cred că ar trebui să existe un plan al statului, cu toate părţile implicate la masă. Avem capital, lichiditate, reţeaua şi investiţiile. Pe de altă parte, nu ne putem dezvolta economia doar prin credite de consum, de retail ♦ Mihaela Lupu, CEO al UniCredit Bank România: Începând de la intermedierea financiară, ar trebui să existe un program naţional, pentru că nu este vorba doar de bănci. Cred că modul în care putem merge mai departe este prin educaţia financiară a companiilor.

Intermedierea financiară, una dintre principalele preocupări ale băncilor, s-a dezvoltat destul de mult în România, împreună cu creditarea, dar în continuare suntem departe de alte state europene din regiune. În aceste condiţii, ar fi necesar chiar un plan naţional privind creditarea economiei, privind intermedierea financiară. Aceasta este una dintre concluziile discuţiilor din cadrul Conferinţei CFA Eastern Europe Investment Conference, desfăşurată recent, la care ZF a fost partener media.

La evenimentul CFA CEE Investment Conference profesioniştii din domeniul financiar-bancar s-au întâlnit cu mediul de business şi cu autorităţile publice locale din Europa Centrală şi de Est pentru a dezbate viitorul regiunii.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro