Bănci și Asigurări

Statul si-a planificat sa vanda titluri de 1,2 mld. lei in iulie

02.07.2007, 17:35 9

Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) intentineaza sa emita in luna iulie titluri de stat in valoare de 1,2 miliarde de lei, jumatate sub forma de certificate de trezorerie, iar diferenta ca obligatiuni.
Licitatiile pentru obligatiuni au fost programate pentru 5 iulie si 19 iulie, valoarea emisiunilor urmand sa fie de 500 milioane de lei, respectiv 100 milioane de lei.
Maturitatea primei emisiuni este de trei ani, iar cuponul de 6%, iar cealalta are scadenta la zece ani si dobanda de 6,75%. Emisiunile de certificate de trezorerie vor fi organizate pe 11 si 25 iulie.
Prima emisiune, de 500 milioane de lei, are termen de sase luni. La licitatia din 25 iulie, statul va vinde certificate pe un an in valoare de 100 de milioane de lei.
MEF intentioneaza sa realizeze, in trimestrul al treilea, emisiuni de certificate de trezorerie si obligatiuni de tip benchmark in suma de 2,6 miliarde de lei, reprezentand circa jumatate din valoarea anuntata pentru trimestrul anterior.
Volumul indicativ al emisiunilor a fost cuantificat pe baza estimarilor privind incasarea veniturilor si executia cheltuielilor bugetare pentru trimestrul trei, precum si volumului datoriei publice guvernamentale de refinantat in aceasta perioada.
In trimestrul al treilea vor fi redeschise emisiunile de obligatiuni guvernamentale de tip benchmark cu scadentele de trei si 10 ani.
Finantele vor organiza in total 12 licitatii, sase cu obligatiuni, in suma de 1,2 miliarde de lei, si sase pentru certificate de trezorerie, in valoare de 1,4 miliarde de lei.
Ramane de vazut in ce masura vor fi atrase sumele anuntate.
In trimestrul anterior, Trezoreria a atras numai o parte din sumele anuntate, in conditiile in care nu a dorit sa plateasca randamente mai mari. La ultima licitatie pentru certificate pe un an din iunie statul a respins chiar integral ofertele bancilor, considerand randamentele cerute neacceptabile.
Pana acum Trezoreria nu a avut insa presiune pe atragerea de resurse, in conditiile in care cel putin in primele cinci luni ale anului bugetul a ramas pe excedent.
Pentru intregul an Guvernul pastreaza insa o tinta de deficit bugetar de 2,8% dintr-un PIB estimat la 118 miliarde de euro. Cererea mai mare de resurse ar putea pune Trezoreria in situatia de a fi nevoita sa plateasca randamente mai mari, in conditiile in care bancile deja nu mai au lichiditati excedentare semnificative.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO