Bănci și Asigurări

Tarifele de referinţă publicate recent de ASF au crescut în medie cu 16,28%, faţă de tarifele publicate în august 2022. Cea mai mare creştere medie, respectiv de 18% se observă la autoturismele cu o capacitate cilindrică de 1.201-1.400

Tarifele de referinţă publicate recent de ASF au...

Autor: Mircea Nica

09.03.2023, 18:26 134

Tarifele de referinţă publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au crescut în medie cu 16,3%, faţă de tarifele publicate în august 2022, potrivit inforgraficului publicat de reprezentanţii ASF. Dintre toate categoriile de autoturisme, cea mai mare creştere medie se observă la autoturismele cu o capacitate cilindrică de 1.201-1.400, respectiv de 18%.

Din perspectiva valorii efective, cea mai mare creştere vine la categoria de vehicule care au un motor de 1.601-1.800 cmc, nivelul ajungând la 1.541 lei pentru o poliţă RCA, în creştere cu 211 lei, însemnând o creştere medie de 15,8%.

Important de menţionat este că această creştere medie are în vedere mai multe categorii de vârste asociate tarifelor de referinţă pentru fiecare categorie de autoturism. Creşterile efective în februarie 2023 faţă de august 2022 a tarifelor de referinţă sunt între 9% şi peste 20%, cu cea mai mare valoare pentru o poliţă RCA regăsindu-se la tinerii sub 30 de ani, de pestr 4.700 lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO