Burse - Fonduri mutuale

Revoluţie fără strălucire la Bursă. Simulările pe calculator au ţinut loc de discursuri

Revoluţie fără strălucire la Bursă. Simulările pe calculator au ţinut loc de discursuri

Revoluţie fără strălucire la Bursă. Simulările pe calculator au ţinut loc de discursuri

Autor: Andrei Chirileasa

11.01.2012, 00:08 1147

Brokerii şi ceilalţi acţionari ai bursei care au fost luni la AGA de la BVB, ţinută la hotelul Hilton, au avut nevoie de o zi ca să aleagă noul Consiliu de Administraţie. Dezbaterile publice au lipsit însă cu desăvâr­şire, iar acţionarii şi-au petrecut orele mai mult aşteptând în picioare în holul hotelului Hilton.

Unii au încercat până în ultimul moment să mai câştige nişte voturi, în timp ce alţii, care nu au resimţit la fel de puternic miza şedinţei, au discutat de­spre evoluţia pieţei sau despre cum şi-au petrecut concediul de iarnă şi au făcut planuri pentru viitoarea excursie la schi.

Astfel, după opt ore de deliberări, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) are un nou Consiliu de Administraţie, dar nicio strategie publică de dezvoltare pentru următorii patru ani.

Constatarea reprezentantului unui fond străin prezent la AGA reflectă cel mai bine atmosfera: "România e extraordinară. Nu înţeleg cum toţi oamenii aceştia îşi permit să piardă atâtea ore fără ca să se întâmple nimic".

Cum s-au pregătit taberele pentru marea înfruntare

Nu mai era niciun secret pentru nimeni care erau principalele tabere înainte de înfruntarea de luni. Pe de o parte era Stere Farmache (Alpha Bank) şi susţinătorii săi din vechiul Consiliu de Administraţie (Ionel Uleia - Prime Transaction, Lucian Isac - Est­invest, Octavian Molnar - IFB, Ciprian Zah - Broker), dar şi o serie de firme de brokeraj mai mici, care aveau împreună circa 25-30% din capitalul BVB.

Opoziţia era însă mai puternică. Grupul care a început "revoluţia" prin solicitarea de convocare a AGA din noiembrie cuprindea BCR, ING, UniCredit, Intercapital, iar lor li s-au alăturat pe parcurs alte bănci şi fonduri: Raiffeisen, Aviva şi Certinvest, Franklin Templeton. Acest grup, care îl susţinea pe Lucian Anghel pentru funcţia de preşedinte, miza pe sprijinul a aproape 50% din acţionari.

Cealaltă facţiune din opoziţie, condusă de Dan Paul - preşedintele Asociaţiei Brokerilor, alături de care erau printre alţii Eldainvest şi Confident Invest, miza pe circa 15-20% din acţiuni. Erau încă destule incertitudini legate de poziţia unor acţionari importanţi precum SIF Moldova, care deţine 5% din acţiunile BVB şi ar fi putut fi un sprijin important pentru unul sau altul dintre candidaţi.

Încă de la 10:30, acţionarii BVB s-au adunat în număr mare în lobby-ul hotelului Hilton. Unii făceau pariuri, în timp ce alţii încercau să facă sau să desfacă alianţe pe ultima sută de metri. Lucian Anghel, flancat de susţinătorii săi, aştepta începerea AGA, programată pentru ora 11:00, însă contracandidaţii săi lipseau. Cum ora de începere a şedinţei trecuse, iar Farmache şi cu Dan Paul nu se arătau au început să circule zvonuri că aceştia s-ar fi înţeles pe ultima sută de metri şi că propunerea de revocare a Consiliului de Adminis­traţie, fără de care alegerea unui consiliu nou nu ar fi fost posibilă, ar urma să fie respinsă.

Pe la 11:15 Stere Farmache şi Dan Paul împreună cu principalii lor susţinători şi-au făcut apariţia, iar în sală şi-au făcut loc murmure: "Nu s-au înţeles".

Participarea record a încurcat calculele

Emoţiile nu au lipsit nici pentru tabăra BCR-ului. Susţinătorii lui Anghel luaseră în calcul mai multe scenarii, iar simulările realizate cu câteva zile înainte de AGA îi arătau favoriţi. Totuşi, participarea record i-a luat prin surprindere. La ora 12:00, când toată lumea s-a adunat în sală, erau prezenţi puţin peste 85% dintre acţionari. Cvorumul peste aşteptări complica destul de mult calculele, mai ales în condiţiile în care s-a mers pe varianta votului cumulativ. A urmat apoi o întrerupere de circa două ore din cauza apariţiei unui fapt neprevăzut: alegerea unui notar care să supravegheze numărarea voturilor. Au fost două propuneri: una din partea lui Farmache şi cealaltă din tabăra BCR, astfel că trebuia ales un singur notar. Nu existau însă buletine de vot pentru aşa ceva, astfel că şedinţa a fost suspendată pentru tipărirea acestora.

Două ore de aşteptări cu noi negocieri şi noi pariuri. "Cine câştigă notarul porneşte favorit". La ora 14:00, când acţionarii s-au adunat din nou în sală, cvorumul crescuse deja la peste 87% din numărul total de acţiuni. A fost ales şi notarul, cel propus de BCR.

Dezbaterile, aproape inexistente: Farmache şi-a prezentat raportul, dar nu i l-a contestat nimeni

S-a trecut apoi la ordinea de zi propriu-zisă. La primul punct: revocarea Consiliului de Administraţie. Stere Farmache a ţinut o prezentare despre activitatea din ultimii doi ani a CA. El a recunoscut că a avut şi nerealizări, dar a arătat că de vină a fost şi contextul nefavorabil. Preşedintele BVB a mai explicat că exemplul Poloniei este singular, iar "România nu este Polonia" şi a mai arătat că pieţele care au grăbit dezvoltarea se confruntă acum cu probleme, justificând astfel ritmul lent de implementare a unor proiecte precum conturile globale sau short selling (vânzarea în lipsă). "Cu toţii suntem de acord că bursa trebuie să asimileze mecanismele pieţelor vestice. Când ajungem însă la aspectele tehnice există interese diferite şi abordări diferite şi trebuie găsite soluţii comune", a arătat el.

Siminel Andrei, cel care în ultimii doi ani a fost secretar general în Consiliul BVB şi a candidat pentru un nou mandat în CA, a susţinut şi el o prezentare. "Sunt şanse ca în 10 ani bursa să nu mai existe", a început el, arătând că BVB nu mai este lider pe piaţa de capital. "Saxo Bank şi alte firme de trading sunt noii lideri. Aceste companii sunt orientate către clienţi şi au o forţă de vânzări calificată şi de asta are nevoie şi BVB", a explicat Andrei, care este de peste 16 ani country manager al grupului american NCH, unul dintre primii investitori prin intermediul fondului Broadhurst. El a mai spus că bursa trebuie să atragă noi investitori prin acordarea unor discounturi pentru investitorii de retail în ofertele statului. "Trebuie găsite soluţii creative. De exemplu, în oferta Tarom se pot da vouchere de călătorie pentru cei care subscriu", a precizat el. Andrei a mai spus că este necesară aducerea a 5-10 companii noi de pe pieţele internaţionale, care să fie tranzacţionate de investitorii locali, referindu-se la nume cunoscute precum Apple, Google sau Microsoft. Tradeville, firma de brokeraj pe care o controlează, a listat anul trecut nouă companii străine pe sistemul alternativ CAN-ATS, însă tranzacţiile sunt încă foarte mici. Ideea listării unor companii americane la BVB, precum Facebook, a fost susţinută şi de Stere Farmache la sfârşitul anului trecut.

Opoziţia a făcut revoluţie în linişte. Lucian Anghel nu a spus niciun cuvânt în AGA

După ce reprezentanţii CA şi-au prezentat raportul, Farmache i-a invitat pe reprezentanţii grupului care a solicitat revocarea CA să-şi susţină argumentele. Aceştia nu au dorit însă să ia cuvântul.

Oficial, solicitarea de revocare a CA a fost motivată prin schimbarea structurii acţionariatului după listarea BVB (în iunie 2010) şi faptul că actualul consiliu nu mai era reprezentativ pentru noua structură a acţionariatului.

Totuşi, în spatele acestui demers se ascund nemulţumirile unui număr tot mai mare de acţionari ai BVB în legătură cu progresele nesemnificative realizate în ultimii ani de piaţa de capital. Scăderea numărului de conturi active (de la 11.000 în 2006 la mai puţin de 3.000 în decembrie 2011), nivelul scăzut al tranzacţiilor cu acţiuni de pe bursă (media zilnică de 16 mil. euro este sub cea din 2006 în ciuda listării FP), absenţa listărilor sunt argumente puternice pentru schimbarea conducerii, însă niciunul dintre cei 11 candidaţi noi la Consiliul de Administraţie nu a dorit să vorbească în public despre aceste probleme sau să prezinte soluţiile sale pentru dezvoltarea BVB. Ar fi fost de aşteptat ca un grup atât de puternic de candidaţi să vină şi cu o strategie prin care să încerce să câştige susţinerea sau măcar simpatia altor acţionari.

Ar fi fost firesc ca principalul candidat la funcţia de preşedinte să se prezinte măcar şi să spună câteva cuvinte despre el şi despre aşteptările sale, măcar pentru acei câţiva acţionari care nu îl cunoşteau, chiar dacă era sigur de victorie. Lucian Anghel a preferat însă să aştepte în tăcere desfăşurarea votului, flancat de principalii săi aliaţi (Valerian Ionescu, şeful tranzacţionării de la BCR, Adrian Lupşan de la Intercapital Invest, Narcisa Oprea de la Schoenherr, Ioana Tănase de la UniCredit şi Matzaj Schroll de la Franklin Templeton). În final, simulările nu s-au dezminţit, iar Consiliul de Administraţie a fost demis cu o majoritate de 68,5% din acţiuni.

Cine au fost câştigătorii şi cine a pierdut

Apoi a fost ales CA-ul, iar grupul lui Anghel a prins cinci dintre cele nouă locuri (doar Ioana Tănase nu a strâns destule voturi), adjudecându-şi majoritatea în CA. În timpul necesar pentru numărarea voturilor (aproape două ore) l-am văzut pe Farmache extrem de agitat, gata să răbufnească, şi pe Dan Paul vesel şi optimist, de parcă ar fi fost noul favorit la funcţia de preşedinte. În final, ambii au prins locuri în CA, dar au pierdut fotoliul de preşedinte pe care şi l-a adjudecat Lucian Anghel cu 48% din voturi (Farmache a avut 32%, iar Paul aproape 20%).

Valentin Ionescu are şanse să se întoarcă la conducerea BVBDin vechiul CA a mai fost ales Octavian Molnar, directorul general adjunct al IFB Finwest, care a beneficiat de sprijinul SIF Moldova (SIF2), potrivit unor surse din piaţă. Ultimul candidat admis a fost Robert Pană, consilier juridic la Swiss Capital, cea mai mare firmă de brokeraj de pe piaţă, cu circa 7,7% din voturile exprimate (6,7% din numărul total de acţiuni), în timp ce primul sub linie a fost Ciprian Zah, broker la Broker Cluj, cu 6,8% din voturi (5,9% din acţiuni). Siminel Andrei a obţinut mai puţin de 4% din voturi. Mircea Botta, şeful Romcapital, a rămas şi el în afara Consiliului.

Urmează ca peste patru ani noul consiliu să-şi prezinte raportul.

Alegerea directorului general, prioritatea noului CA al BVB

Noul Consiliu de Administraţie al BVB îşi va prelua atribuţiile după ce Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) îi va aviza pe cei nouă membri.

Prioritatea noului CA este numirea unui nou director general la BVB, care să pună în aplicare strategia pe care o vor stabili administratorii. În prezent, Alin Barbu este directorul general interimar al BVB, după ce vechiul Consiliu de Administraţie condus de Stere Farmache l-a demis în luna noiembrie 2011 pe Valentin Ionescu pe motiv că acesta nu şi-ar fi îndeplinit ţintele de performanţă stabilite la preluarea mandatului (în septembrie 2010) şi că ar fi acoperit o serie de nereguli în tranzacţiile cu produse structurate derulate de BCR-Erste. Ionescu este cotat drept favorit să revină în funcţia de director general, deoarece se bucură de susţinerea Erste. Înainte de a fi adus la conducerea BVB el a lucrat anterior pentru Erste la Viena.

Mandatul lui Ionescu la BVB nu a fost lipsit însă de controverse. Ionescu a realizat restructurări în rândul angajaţilor BVB, care i-au nemulţumit pe unii dintre salariaţi. El a creat o echipă de vânzări şi a încercat să fie mai activ în relaţia cu potenţialii emitenţi, dar nu a reuşit să atingă toate obiectivele pe care şi le-a propus. Un exemplu cunoscut este cel al lui Radu Georgescu, preşedintele GeCad, care afirma recent într-o postare pe blogul personal că nu a fost contactat de conducerea BVB pentru a lista compania Avangate pe bursa de la Bucureşti.

Adriana Tănăsoiu, directorul general al Depozitarului Central, este şi ea cotată cu şanse la funcţia de director general al BVB. Ea este unul dintre cei mai bine pregătiţi specialişti de pe piaţa locală, cu o experienţă de peste 15 ani.

Noul Consiliu de Administraţie al BVB se pregăteşte însă să organizeze concurs pentru ocuparea funcţiei de director general şi va selecta în acest scop o firmă de recrutare, potrivit unor surse din piaţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO