Burse - Fonduri mutuale

Tranzactii de 5 mil. euro cu titlurile Armax

18.05.2007, 17:54 22

Titlurile Armax au fost ieri in centrul atentiei investitorilor de pe RASDAQ, pe acest emitent realizandu-se pana la inchiderea sedintei peste 1.500 de tranzactii, pe fondul unei lichiditatii de 5,1 mil. euro (17 mil. lei), cu mult peste rulajele inregistrate de blue-chips-urile de pe Bursa de Valori Bucuresti.
S-au vandut din nou pachete importante de actiuni, echivalentul a 6,5% din companie, in conditiile in care de la inceputul lunii actionarii principali ai Armax au instrainat circa 25% din titlurile societatii care se ocupa cu productia instalatiilor si echipamentelor industriale de gaze. Mircea Vescan, directorul general al companiei, a negat ca ar fi vandut din actiuni. Acesta si-a redus participatia in cadrul Armax cu peste 6,2% saptamana trecuta. Inainte de sedinta de ieri el mai detinea 36% din capitalul Armax si sustine ca vrea sa pastreze controlul asupra companiei.
"Am vandut saptamana trecuta pentru a putea participa la majorarea de capital de anul acesta, dar nu mai intentionez sa vand. In plus, anticipez o crestere a participatiei mele in conditiile in care nu toate actiunile vor fi subscrise in majorarea de capital", a spus pentru ZF Mircea Vescan.
Daca hotararea va fi aprobata in cadrul Adunarii Generale de la sfarsitul lunii viitoare, capitalul Armax ar urma sa creasca cu 16,6 mil. euro (54,79 mil. lei), iar pentru a-si pastra detinerea in cadrul companiei, Vescan ar trebui sa vina cu 6 mil. euro (19,7 mil. lei).
El a obtinut insa doar 2,5 mil. euro din vanzarea celor 5 mil. de titluri saptamana trecuta.
Transferurile realizate pe aceasta luna cu actiunile Armax Gaz au reprezentat 46,25% din totalul actiunilor societatii, in doar opt sedinte.
Armax a raportat pe primele trei luni o dublare a afacerilor fata de aceeasi perioada a anului trecut la 1,87 mil. euro (6,3 mil. lei), in conditiile in care si profitul societatii a avansat cu 100% la 0,1 mil. euro (0,4 mil. lei).
Ultima tranzactie cu titlurile Armax s-a pefectat la un pret de 2,98 lei/actiune, la acest nivel compania avand o capitalizare bursiera de peste 70 de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels