Business Construct
Palas Campus, un proiect de 120 mil. euro pe care grupul Iulius îl dezvoltăîn Iaşi, a fost închiriat integral
În urma finalizării lucrărilor, birourile Microsoft vor ocupa o suprafaţă de aproximativ 3.300 de metri pătraţi în cadrul noului proiect.
♦ Gigantul Microsoft, printre chiriaşii noului hub office ♦ Palas Campus este o investiţie ce depăşeşte 120 de milioane de euro.
Grupul IULIUS anunţă că Palas Campus, cea mai mare clădire de birouri din ţară, pe care compania o dezvoltă în Iaşi, a fost deja închiriată integral, înainte de darea în folosinţă, care va avea loc în primul trimestru din 2023.
Printre chiriaşii noului hub de birouri se numără nume ce activează în domeniul tehnologiei, IT, automotive, printre care şi Microsoft, care în prezent îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu din clădirea United Business Center 3, parte a ansamblului multifuncţional Palas Iaşi.
-
Haosul din piaţa RCA ajunge la cote maxime. Asigurătorii RCA sunt puşi din nou în situaţia de a absorbi clienţii unui lider RCA prabuşit, iar îngheţarea tarifelor la nivelul din martie 2022 aduce o doză în plus de confuzie pentru că nimeni nu ştie cum se va aplica această hotărâre de Guvern
-
Cifra de afaceri a Automobile Dacia a crescut cu 20% în 2022, la aproape 27 miliarde de lei, dar a fost frânată de cererea pentru electrice şi războiul din Ucraina
-
Mutarea cumpărăturilor în online a închis două magazine de bricolaj ale Brico Dépôt din Timişoara şi Oradea
-
Urmează ZF eCommerce Summit, marţi 28 martie. Speakeri de top reprezentând eMAG, Visa, McKinsey, PayU, Sameday, DHL, Endava, tbi bank şi Google discută despre tendinţele din industrie
-
România a exportat 12,6 mil. tone de cereale în 2022, nivel record, într-un an cu o producţie mai mică cu 50% decât în 2021, cu sute de mii de hectare afectate de secetă. Este cantitatea exportată exclusiv de origine românească? Este o parte din ea din Ucraina? Întrebări fără răspuns
-
#IntraprenoriiRoMâine. Monica Şchiopu, manager, MedLife Brăila şi Galaţi: Conectarea la piaţă te duce cu un pas înainte. Permanent avem 2-3 proiecte de dezvoltare
-
Gen Z. Viziuni diferite. Dacă sustenabilitatea e încă doar PR în business, Gen Z vrea acum de la angajatori zero plastic la birou, stimulente pentru utilizarea bicicletelor şi traininguri „pe bune“ despre impactul personal asupra mediului
-
Un salariu pe zi. Un specialist în schimbări climatice şi economie circulară câştigă între 1.400 şi 2.000 de euro net pe lună
-
Sorin Pâslaru, ZF: Când un CEO de companie de asigurări vede zilnic pe telefonul mobil vânzările de poliţe, rezervele, daunele notificate şi daunele plătite, ASF calculează abia după un an coeficienţii de solvabilitate şi lichiditate?
-
ZF 15 minute cu un antreprenor. Rucsandra Hurezeanu, fondatoare Ivatherm: Anul trecut, veniturile au fost cu 42% mai mari. Creşterea a venit de pe toate pieţele, dar am intrat şi în ţări noi
-
ZF Logistica Businessului. Mihai Popescu, Moon: Am făcut stocuri de staţii de încărcare maşini electrice pentru a nu întârzia livrările
-
Eurowind: Avem cinci ingineri aerospaţiali în România care se ocupă de pipeline-ul nostru global de eoliene. Inginerii de aici nu sunt în urma celor din Franţa sau Danemarca. Nu îi subestimaţi
-
Gorkem Tursucu, CEO al TotalSoft: Am depăşit 600 de angajaţi. Lista de poziţii vacante se menţine constantă, iar acum ne pregătim să atragem în echipă peste 50 de juniori. Producătorul de software TotalSoft a închis anul 2022 cu afaceri de peste 31 mil. euro, plus 26% comparativ cu anul precedent
-
Cursa electromobilităţii continuă. În timp ce Turcia întrece Polonia la maşini electrice autohtone, francezii se gândesc la taxiuri aeriene electrice