Business Construct

Polivalentă de 16.000 de locuri, la Flamaropol

Polivalentă de 16.000 de locuri, la Flamaropol
25.08.2011, 00:00 194

Construcţia sălii polivalente va începe în acest an, durata proiectului fiind estimată la trei ani. Guvernul va contribui de la buget în primul an cu 3 milioane de euro, pentru ca în următorii ani să plătească 30 de milioane de euro, respectiv 27 mil euro. Astfel, Guver­nul va plăti din buget circa 3.750 de euro pentru fiecare loc construit în cadrul noii arene.

Terenul pe care va fi ridicată arena urmează a fi pus la dispoziţie cu titlu gratuit Ministerului Dezvoltării (MDRT) de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

În luna aprilie, Compania Naţională de Investiţii (CNI), instituţia prin care MDRT derulează acest proiect, a anunţat că vrea să contracteze lucrări de proiectare şi construcţie a unei săli polivalente în Bucureşti. La începutul acestui an Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, a lansat Programul Naţional "Săli Polivalente", prin care urmează să fie construite 30 de săli polivalente cu capacităţi de 5.000, 10.000 şi 15.000 de locuri în reşedinţe de judeţ.

Proiectul, ce urmează a fi realizat prin CNI, implică realizarea de investiţii cu o valoare de aproximativ 320 de milioane de euro în următorii şase ani.

Statul român va plăti în medie 10,6 milioane euro pentru fiecare din cele 30 de săli polivalente ce urmează a fi construite.

Finanţarea programului "Săli Polivalente" se face cu bani de la bugetul de stat, fonduri de la bugetele locale, credite externe şi parteneriate public-private.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels