♦ HILS Development, compania lui Ionuţ Negoiţă, ridică în partea de est a Capitalei proiectele HILS Pallady (cu 1.908 apartamente finalizate) şi HILS Brauner (cu 1.350 de apartamente, ridicat integral şi în curs de finisare, cu termen de predare în martie 2024).
Primăria Sectorului 3 a demarat procedurile în vederea construirii unor pasaje care ar urma să faciliteze accesul maşinilor către partea de est a Bucureştiului, zona Pallady, cu centrul comercial Ikea. În acea zonă, unul dintre cei mai mari investitori în acest moment este compania HILS Development, deţinută de Ionuţ Negoiţă, fratele primarului de la sectorul 3, Robert Negoiţă.
„Primăria Sectorului 3 a predat şi implementat, în ultimii trei ani, mai multe obiective de investiţii de infrastructură, respectiv: parcarea subterană Decebal (investiţie finalizată în anul 2021); podul Nicolae Teclu (investiţie finalizată în anul 2020); pasajul suprateran Ikea (redat circulaţiei în 2023, în execuţie elemente adiţionale); pasajul A2 (redat circulaţiei în 2023, în execuţie elemente adiţionale)“, au transmis reprezentanţii Serviciului de Presă din cadrul Primăriei Sectorului 3, la solicitarea ZF.