Start-up-ul local Zitamine Nutrition, care a dezvoltat un algoritm pentru personalizarea suplimentelor alimentare pentru fiecare individ în parte, a atras o finanţare de 350.000 de euro de la trei fonduri de investiţii din România - V7 Capital, Cleverage VC şi The Mavers Ventures, plus o serie de investitori individuali din comunitatea Bravva Angels.
Până la această nouă rundă de finanţare, Zitamine Nutrition obţinuse în total investiţii de 500.000 de euro. Noua investiţie va ajuta start-up-ul să îşi consolideze poziţia pe piaţa din România şi să se extindă pe alte pieţe din Europa de Est începând cu anul viitor.
„Am investit în Zitamine din două motive. În primul rând, pentru că avem încredere în echipa Zitamine, reprezentată de cele două cofondatoare. Ne place abordarea metodică cu care construiesc un business complex. În al doilea rând, pentru componenta de tehnologie, din ce în ce mai prezentă în serviciile medicale la nivel global, dar încă atât de puţin folosită în România“, a declarat llinca Paun, angel investor în Zitamine şi fondator Bravva Angels.