Smartphone-urile, produse care acum circa un deceniu abia îşi făceau intrarea pe piaţa locală, au ajuns la finalul lui 2014 la o rată de penetrare de 40%, în creştere accelerată de la 29% în urmă cu doar un an.
Cu toate acestea, piaţa locală este codaşă atât în regiune şi în Europa, unde rata de penetrare depăşeşte 70%, ajungând în cazul Germaniei la peste 100%. Astfel, în cea mai dezvoltată economie din Europa, fiecare gospodărie are cel puţin un „telefon deştept“.
Piaţa de electro-IT a fost una dintre cele mai lovite de criză, pierzând aproape jumătate din valoare în perioada 2009-2010, pentru ca apoi să revină timid. Primul avans semnificativ a avut loc anul trecut, când vânzările cumulate atât de frigidere şi alte electrocasnice mari, dar şi de computere sau smartphone-uri au depăşit 2 mld. euro pentru prima dată după 2008.
Chiar şi în perioada de criză însă, vânzările de smartphone-uri s-au aflat pe un trend ascendent, sfidând scăderea apetitului de consum al românilor. Mai mult, trendul ascendent a continuat şi în ultimii ani.