Piaţa locală de servicii de tip SEO (search engine optimization), prin intermediul cărora brandurile îşi pot creşte în mod organic notorietatea pe internet, se ridică la circa 30 mil. euro, aceasta fiind împărţită între mulţi freelanceri, firme mici sau agenţii mai mari, potrivit estimărilor DWF, o agenţie locală de marketing digital specializată în managementul reputaţiei online şi tehnici de optimizare a prezenţei în mediul online.
„Piaţa (locală a serviciilor de tip SEO – n. red.) este într-o continuă creştere şi există multe magazine online care ar putea apela la aceste servicii”, a spus Mihai Vînătoru, managing partner în cadrul DWF, la emisiunea ZF Live. Pentru a avea succes o campanie, a adăugat el, organizaţia trebuie să definească foarte clar care sunt clienţii acesteia, pe cine targetează, să înţeleagă profilul persoanelor vizate, să le ştie problemele şi preocupările pentru a putea veni în întâmpinarea lor şi pentru a obţine o rată bună de interacţiune cu aceştia.
Tehnicile de tip SEO ajută site-urile să urce în topul rezultatelor afişate de Google în urma anumitor căutări, fără a plăti însă. Astfel, companiile îşi pot creşte traficul pe site-uri, neinvestind în publicitate. Practic, SEO este alternativa pe care o au brandurile la serviciul Google Adwords pentru a deveni mai vizibile în cadrul motorului de căutare Google.
„Google este un instrument care reflectă preocupările noastre, topul căutărilor de cuvinte se schimbă zilnic. Clienţii noştri merg pe bugete echilibrate în ceea ce priveşte SEO la noi şi Google Adwords sau Facebook. Facebook are un sistem de publicitate bazat pe targetarea intereselor, profilului demografic pe care îl are audienţa”, a precizat Vînătoru. Giganţii americani Google şi Facebook deţin aproape jumătate din piaţa locală de publicitate online, majoritatea bugetelor de media ale companiilor fiind alocate pentru promovarea pe Google (48% din bugete). Anul trecut piaţa locală de publicitate online s-a situat la 57 milioane de euro, în creştere cu 12% faţă de 2014, potrivit ediţiei 2016 a studiului Media Fact Book realizat de Initiative Media, parte a Interpublic MediaBrands.
Agenţia DWF oferă de asemenea servicii de consultanţă pentru managementul reputaţiei online prin intermediul cărora se asigură unui brand prezenţa în primele rezultate ale căutărilor pe Google.
„De cele mai multe ori când o persoană caută un anumit brand pe Google poate găsi informaţii neactualizate sau incomplete, însă prin intermediul unui sistem de management al reputaţiei online acest lucru se poate rezolva într-o anumită perioadă de timp şi cu ajutorul unei firme specializate în acest domeniu”, a spus menţionat Vînătoru.
Printre clienţii DWF se numără magazine online, site-uri care oferă diverse servicii, avocaţi sau doctori, dar şi companii din industria financiar-bancară. „Folosim elemente de PR şi «inbound marketing», realizăm un conţinut nou şi relevant pe care îl optimizăm ca să apară în prima pagină din Google atunci când cineva caută informaţii despre brand sau despre persoanele din conducerea companiei”, a explicat el. Practic, agenţia face mici campanii de optimizare pentru fiecare rezultat cu scopul de a-l duce în prima pagină a motorului de căutare, iar informaţiile care nu sunt relevante sunt împinse în paginile 2-3 în motorul de căutare.
„Când avem de-a face cu o situaţie evidentă de corupţie sau când persoana respectivă nu are dreptate ne rezervăm dreptul de a nu accepta clientul din raţiuni etice, iar activitatea pe care o facem nu poate fi eficientă”.
Serviciul de management al reputaţiei în mediul online are o lungă tradiţie în SUA, la acesta apelând politicieni, oameni de afaceri, arhitecţi şi companii din diferite domenii.
„În România nu există agenţii dedicate pentru acest serviciu, managementul reputaţiei online este încorporat în activitatea de PR, dar de multe ori le lipseşte componenta de optimizare pentru Google”, a punctat Vînătoru.