Business Internaţional

Al doilea val de proteste în Grecia înaintea unui vot parlamentar crucial

Al doilea val de crize în Grecia înaintea unui vot parlamentar crucial

Autor: Ion Gaidau

05.11.2012, 15:39 556

Grecia va traversa încă o săptămână dificilă, însoţită de un val de greve începând de luni în sectoarele public şi privat, în contextul unui vot crucial, miercuri, în Parlament, cu privirie la noile măsuri de austeritate cerute de UE şi FMI, relatează AFP.

Transporturile în comun sunt cele mai afectate, angajaţii serviciilor de metrou şi de tramvai de la Atena, precum şi taximetriştii, au deschis valul de greve începând de luni, potrivit comunicatelor sindicatelor respective.

Luni nu a fost transmis niciun buletin de ştiri din cauza grevei de 24 de ore a jurnaliştilor.

Sindicatul Companiei publice de electricitate (Dei) a anunţat greve de 48 de ore începând de luni seara.

Spitalele, de asemenea, vor funcţiona doar cu personalul de gardă.

Marţi şi miercuri, mobilizarea va lua amploare din cauza unei greve generale de 48 de ore la îndemnul a două sindicate din sectoarele privat şi public, GSEE şi respectiv Adedy. Pe lângă întreruperi ale activităţii serviciilor de metrou şi de tramvai, niciun autobuz nu va circula la Atena, în timp ce cursele maritime către insule vor fi anulate din cauza unei greve de 48 de ore a sindicatului marinarilor, Pno.

Marţi dimineaţa, zborurile unor linii aeriene vor fi perturbate din cauza controlorilor aerieni, care vor înceta activitatea timp de trei ore.

Sindicatele preconizează manifestaţii în centrul Atenei pentru zilele de marţi şi de miercuri.

Ele vor protesta faţă de un proiect de lege privind o înăsprire a măsurilor de austeritate cu scopul de a face economii în valoare de 18,5 miliarde de euro până în 2016 şi pe care Ministerul de Finanţe îl va depune miercuri după-amiază la Parlament.

Proiectul va fi discutat în procedură de urgenţă şi adoptarea sa este prevăzută pentru miercuri seara. Adoptarea este considerată crucială pentru coeziunea Guvernului de coaliţie, condus de către premierul conservator Antonis Samaras.

Noile măsuri de austeritate prevăd tăieri ale salariilor şi pensiilor, o reducere a numărului funcţionarilor, mai multe măsuri privind reglementarea pieţii muncii şi se adaugă la trei legi din 2010, care au supus ţara unei austerităţi stricte, în schimbul unor împrumuturi de la UE şi FMI cu scopul de a evita falimentul.

Pachetul de măsuri este o condiţie prealabilă pentru a continua acordarea unor împrumuturi Greciei şi în special pentru plata unei tranşe în valoare de 31,2 miliarde de euro, întârziată începând din iunie şi vitală pentru ţară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO