Business Internaţional

Bursa de la New York a deschis în scădere uşoară

Bursa de la New York a deschis în scădere uşoară

Foto: AFP

Autor: Mediafax

07.02.2012, 17:16 155

Acţiunile de pe Wall Street au început tranzacţiile de marţi în scădere uşoară, în condiţiile în care guvernul Greciei pregăteşte textul unui acord pentru al doilea program de salvare, de 130 de miliarde de euro, care va fi prezentat liderilor politici în cursul acestei zile, transmite Reuters.

Indicele Dow Jones este în coborâre cu 0,10%, Standard & Poor's 500 cu 0,17%, iar Nasdaq cu 0,11%.

Premierul elen Lucas Papademos a negociat cea mai mare parte a nopţii trecute cu reprezentanţii Uniunii Europene şi cei ai FMI noi reforme fiscale, în timp ce sindicatele au organizat o grevă generală, împotriva unor noi măsuri de austeritate.

Un oficial din guvernul de la Atena a declarat că Executivul pregăteşte textul acordului pentru al doilea program de salvare, ceea ce sugerează că negocierile cu creditorii se apropie de sfârşit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels