Soarele palid de toamna stralucea vesel saptamana trecuta in ferestrele Strandvagen, cea mai exclusivista resedinta din Stockholm, cu vedere la portul baltic si la castelul regal. Totusi, fostii directori ai grupului suedez de servicii financiare Skandia, care isi au aici resedinta nu mai sunt atat de incantati de priveliste. Saptamana trecuta compania pentru care lucrau a anuntat ca ar putea da in judecata un numar de fosti directori pentru a recupera din costurile exorbitante ale renovarii resedintelor ultra-luxoase.
Suma recuperata ar fi oricum mica, probabil de cateva milioane de krona (coroane suedeze), insa in opinia publica acele apartamente simbolizeaza criza serioasa prin care trece una din cele mai respectate si mai vechi institutii financiare suedeze. Intr-un moment in care increderea in corporatii se afla, la nivel mondial, intr-un punct de minim, Skandia a devenit exemplul scandinav de lacomie a directorilor si de esec al practicilor de guvernare corporatista.
Inceputul sfarsitului
Prabusirea Skandia, companie fondata in 1855, a fost una spectaculoasa. Cu trei ani in urma, Skandia era a doua companie suedeza, din punctul de vedere al capitalizarii, cu o crestere exploziva si ambitii globale. Totusi, in ultimii doi ani, numele sau a fost tarat din scandal in scandal, in vreme ce actiunile sale au pierdut la bursa 90% din valoare. Modelul de afaceri care i-a asigurat dezvoltarea fulminanta a fost discreditat, operatiunile americane au fost vandute, iar directorii sai au demisionat sau au fost invitati sa demisioneze.
La sase luni dupa ce s-a descotorosit total neceremonios de directorul sau executiv Lars-Eric Peterson, consiliul de conducere al companiei incearca inca sa gaseasca un inlocuitor permanent. Insa dubiile persista asupra independentei Skandiei, una din cele doua companii care au fost listate in prima zi de existenta a bursei suedeze (Stockholm Stock Exchange), in 1863.
Scurta perioada de glorie de la sfarsitul anilor 1990 este demult apusa. Sub conducerea lui Peterson, Skandia a scapat de imaginea invechita de companie de asigurari, relansandu-se ca un grup modern de servicii financiare, concentrat pe economisirea pe termen lung. Atentia era indreptata spre Statele Unite, unde produsele sale de economisire au prins foarte bine. Pana in primul trimestru din 2000, American Skandia se putea lauda ca vinde cele mai multe anuitati variabile. In plus, avand in vedere procesul de imbatranire al populatiei in lumea dezvoltata care ingrijoreaza pe multi, din punctul de vedere al capacitatii fondurilor publice de pensii de a face fata acestei situatii, se parea ca viitorul suna bine pentru Skandia. Vanzarile prin consultanti financiari independenti si nu prin propria echipa de vanzari, au oferit produse financiare care au permis celor care optau pentru pensii private sa intre pe piata titlurilor, aflata in plina expansiune.
Ce nu a mers bine?
In partile principale, prabusirea Skandia a fost influentata de modelul american de afaceri, perfect adaptat situatiei de crestere a burselor, dar care nu poate face fata scaderii acestora. "O multime din produsele lor erau dezvoltate impreuna cu fonduri care investeau pe Nasdaq, si care au recunoscut cu intarziere ca Nasdaq nu va mai creste in continuare", spune Marc Thiele, analist la Commerzbank. "Cand piata a inceput sa scada, vanzarile Skandia s-au prabusit, iar baza costurilor era prea ridicata pentru noul nivel de vanzari. In acelasi timp, Skandia platea comisioane pentru noile contracte atrase, dar afacerile cu traditie nu reuseau sa genereze suficient cash pentru a acoperi aceste plati. Au trebuit sa gaseasca alte modalitati pentru a plati aceste comisioane", explica Thiele.
Efectul asupra profiturilor a fost unul dramatic. In 2002, Skandia a trebuit sa-si vanda toate operatiunile americane companiei Prudential, rezultand o gaura de 570 milioane dolari. Totusi, retributiile primite de directorii care au implementat strategia dezastruoasa au fost imense. Intre 1997-2000, un grup restrans de directori au primit 1,6 miliarde coroane suedeze (200 de milioane de dolari) in bonusuri, suplimentare fata de salarii. In acelasi timp, s-a redus varsta de la care directorii beneficiaza de pensii. Skandia refuza inca sa dea detalii legate de modul de retributie al salariatilor sai.
Intr-o analiza publicata de Financial Times se arata ca fostul director executiv, Lars-Eric Petersson, a incasat bonusuri de 81 milioane coroane (10 milioane de dolari), in vreme ce Jan Carendi, arhitectul operatiunii americane, a incasat cu mult mai mult. In ciuda protestelor exprimate public, consiliul de administratie al Skandia, in frunte cu Lars Ramqvist, a sarit in apararea platilor acordate. S-a spus ca acuzele nu au reprezentat decat o expresie a Jantelagen, un set de conceptii scandinave care infiereaza succesul personal si pe cei care se cred mai presus de altii. Totusi, pana in 2002, chiar actionarii companiei s-au saturat de aceasta practica, iar consiliul de conducere a fost fortat sa renunte la o schema generoasa de bonusuri.
Ramqvist s-a retras din postul de presedinte in luna februarie, cu un an mai devreme, iar Petersson a fost concediat in luna urmatoare. Ulf Spang, un alt director, a demisionat in septembrie, urmat, cateva zile mai tarziu, de Ola Ramstedt, directorul Skandia Liv. Jan Carendi a plecat la sfarsitul lui 2001 si este acum in consiliul de conducere de la Allianz, compania germana de asigurari.
Desconsiderarea asiguratilor
Chiar daca actionarii se simteau neindreptatiti, in atentia publicului in ultimele luni s-a aflat tratamentul aplicat de Skandia Liv detinatorilor de polite de asigurare. Consiliul de conducere de la Liv, si echipa de management ar fi trebuit sa actioneze tinand cont de interesele asiguratilor, dar de multe ori se pare ca au fost un simplu instrument pentru indeplinirea planurilorcompaniei mama, Skandia AB. Conform unei anchete independente, echipa de management de la Liv "In mod clar nu beneficia de independenta", in vreme ce consiliul se conforma "cu minutiozitate" sugestiilor venite de la Skandia.
De exemplu, atunci cand Skandia a inceput sa vanda din divizii, Liv a cumparat If, operatiunile de asigurari non-life, si pachetul de actiuni Swiss Life detinut. De asemenea, Skandia a vandut dreptul de gestionare a fondurilor de asigurare catre Den norske Bank pentru 3,2 miliarde coroane (413 milioane dolari), fara ca Liv sa se intereseze daca persoanele asigurate urmau sa primeasca parte din beneficiile rezultate.
Apartamentele de lux
Si nu trebuie uitate apartamentele, care apartineau Liv, nu Skandia. Intr-o tara in care poti petrece o viata intreaga incercand sa obtii un contract de inchiriere la prima mana pentru un apartament in centrul Stockholmului, pentru directorii Skandia acest beneficiu era de la sine inteles. Petersson, Ramstedt si Spang au primit apartamente in Strandvagen, desi Spang nici macar nu s-a mutat acolo. A mai primit un apartament frumos acolo si Katja Elvang, reprezentantul "independent" al asiguratilor in consiliul de conducere al Liv. In alt cartier primisera "repartitie" fiul presedintelui Lars Ramqvist, precum si copiii lui Spang si Petersson.
Reactia autoritatilor
Modul in care au fost tratati asiguratii Skandia a avut repercursiuni si in afara companiei, deoarece industria asigurarilor era in acea perioada aspru criticata pentru reducerea platilor acordate pensionarilor. Gunnar Lund, vice-ministrul de finante, a spus ca "afacerile dubioase" de la Skandia au adancit criza pensiilor si a subminat increderea asiguratilor.
In consecinta, guvernul suedez incearca sa modifice legislatia, pentru a impun emai multi reprezentanti independenti din partea asiguratilor in consiliile de conducere, iar companiile vor trebui sa stabileasca norme care sa reglementeze eventuale conflicte de interese ce pot apare intre detinatorii de polite si compania mama. Membrii individuali ai consiliilor vor putea fi amendati daca nu actioneaza respectand interesele asiguratilor, iar Finansinspektionen, autoritatea financiara suedeza care nu a agsit nici o hiba in situatia de la Skandia, va avea reguli mai dure.
Ce se intampla insa cu viitorul Skandia?
Mats Qviberg, directorul companiei Oresund, fost actionar la Skandia, nu vede vreo sansa de redresare a situatiei in viitorul apropiat: "problema este ca au pierdut increderea tuturor, si recastigarea sa ar putea dura intre cinci si zece ani".
Sampo, grupul finlandez de servicii financiare are o cota de 7,4% din actiunile Skandia, dar directroul sau executiv, Bjorn Wahlroos, pretinde ca interesul sau este strict financiar. Nu toata lumea este convinsa de aceasta explicatie, iar zvonurile spun ca Sampo va cumpara Skandia, si o va diviza pe operatiuni. Divizia britanica, aflata intre primele 10 ale tarii daca se iau in calcul produsele sal ede economii, investitii si schemele de pensii, va fi probabil vandutaampreuna cu alte divizii externe, iar Sampo va absoarbe operatiunile nordice ale companiei.
Totusi, o asemenea tranzactie este inca departe. Noile descoperiri despre afacerile Skandia apar aproape zilnic in paginile ziarelor suedeze, iar pozitia actualului presedinte, Bengt Braun, este nesigura, mai ales pentru ca este unul dintre membrii consiliului care a propus schema de beneficii nelimitate. Compania are multi investitori mici, si duce lipsa de un actionar puternic care sa isi asume restructurarea.
Doar cu cativa ani in urma, la aniversarea a 150 de ani de existenta, Skandia avea planuri sa intre pe primele zece piete din lume pana in 2005. Acum se pare ca s-ar multumi sa supravietuiasca pana atunci, pentru a celebra ocazia, ca o companie independenta, care a invatat lectia planurilor grandioase de cucerire a lumii. andreea.melinte@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
