Business Internaţional

Cresterea economica a Germaniei, incetinita la 2,5% de intarirea euro

16.01.2008, 17:05 35

Economia Germaniei a crescut cu 2,5% anul trecut, dar cresterea a fost mai mica fata de cea din 2006, scrie International Herald Tribune. In 2006 cea mai mare economie europeana a crescut cu 2,9%. Aprecierea monedei unice europene cu 10% fata de dolarul american a redus competitivitatea exporturilor germane, iar cresterea taxei pe valoarea adaugata si preturile record ale carburantilor au redus puterea de cumparare a companiilor si consumatorilor germani. In contextul in care criza imobiliara din Statele Unite creste pretul creditelor din intreaga lume, Bundesbank anunta ca dezvoltarea economica a Germaniei va incetini anul acesta la numai 1,9%. "Cresterea taxei pe valoarea adaugata a redus consumul privat", a declarat Matthias Rubisch, economist la Commerzbank din Frankfurt. Incetinirea cresterii economice "ar putea fi si mai pronuntata anul acesta", a mai adaugat economistul. Biroul Federal de Statistica a anuntat echilibrarea bugetului de stat al Germaniei pe anul trecut, cu eliminarea deficitului bugetar, care in 2006 a atins 1,6%, iar in anii precedenti chiar depasise limita de 3% din PIB, impusa de Uniunea Europeana.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels