Business Internaţional

Industria Slovaciei, "Detroit-ul Estului", a scazut cu 17% in decembrie

09.02.2009, 16:49 42

Productia industriala a Slovaciei a inregistrat o scadere record, pe fondul crizei economice internationale care a dus la reduceri importante ale cererii la export pentru automobile sau alte bunuri de consum fabricate in aceasta tara, scrie Bloomberg. Productia din sectorul industrial a scazut cu o rata anuala de 16,8% in luna decembrie, cel mai important declin din 1999, cand au inceput sa fie inregistrate datele, pana in prezent, dupa ce in noiembrie raportase o reducere de 7,2%, potrivit Oficiului de statistica slovac. Slovacia, un adevarat rai pentru producatorii auto datorita costurilor mici cu forta de munca, resimte in prezent efectele cererii scazute din Europa de Vest, care a dus la reducerea exporturilor. Trei producatori auto care detin uzine in Slovacia, printre care se numara si Kia, estimeaza ca isi vor reduce productia cu peste 25% in 2009, potrivit Ministerului Economiei.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels