Business Internaţional

JP Morgan intra in batalia pentru Iukos

02.11.2004, 00:00 8



Banca de investitii JP Morgan a evaluat Iugansk, principala unitate de productie a companiei petroliere ruse Iukos, la 16-22 miliarde dolari, a declarat o sursa apropiata companiei.



Iukos a solicitat JP Morgan sa efectueze o noua evaluare a Iugansk dupa ce evaluarea initiala, comandata de guvern bancii Dresdner Kleinwort Wasserstein (DrKW) a plasat valoarea diviziei la 15,7-18,3 miliarde dolari.



Ambele evaluari se bazeaza pe estimarile privind volumul rezervelor si pe comparatia cu alte companii petroliere si au fost realizate prin deducerea datoriilor firmei. Fara a lua in calcul datoriile, JP Morgan plaseaza valoarea Iugansk la 19-25 miliarde dolari, iar DrKW la 18,6-21,1 miliarde dolari.



Executorii judecatoresti intentioneaza sa vanda Iugansk, pentru ca statul sa recupereze de la Iukos impozitele restante, in valoare de aproape opt miliarde dolari.



Totusi, guvernul rus a anuntat ca va vinde Iugansk la pretul de 10,4 miliarde dolari, conform plafonului minim stabilit de DrKW in raportul sau, nivel considerat chiar si de banca "extrem de conservator".



Analistii cred insa ca e posibil ca, in urma vanzarii, Iugansk sa ajunga sub controlul statului, fie direct, fie prin intermediul unei firme favorizate de stat, precum Gazprom, in schimbul a doar patru miliarde dolari.



Dificultatile financiare cu care se confrunta Iukos sunt vazute de multi analisti ca fiind orchestrate de administratia de la Kremlin pentru a pedepsi implicarea in politica a principalului actionar al companiei, Mihail Hodorkovski. Acesta a fost acuzat de frauda si evaziune fiscala.



Iugansk extrage un milion de barili de titei pe zi, cantitate care reprezinta 60% din producta totala a Iukos. Pentru a proteja Iugansk, directorii Iukos analizeaza posibilitatea intrarii in faliment.



Unii analisti considera ca implicatiile politicului in afacerea Iukos au afectat serios climatul investitional din Rusia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO