Business Internaţional

Lecţia germană de business: a făcut ordine în economie şi produce ce se cere pe pieţele care cresc

Lecţia germană de business: a făcut ordine în economie şi produce ce se cere pe pieţele care cresc

Companiile germane produc la foc continuu pentru a acoperi cererea de la export

Autor: Bogdan Cojocaru

12.05.2011, 23:30 1442

Creşterea explozivă a exporturilor a stat în spatele redresăriirapide a Germaniei din criza economică. Economia, cea mai mare dinEuropa, a crescut cu 3,6% anul trecut, iar exporturile cu 19%, la957,1 mld. euro. Ce se ascunde în spatele acestor evoluţii careeclipsează economii precum cea americană sau britanică? Răspunsuleste simplu: Germania produce bunuri care au căutare în ţărileemergente, ale căror economii cresc într-un ritm rapid, scrie BBCNews.

Pe măsură ce economia Chinei se dezvoltă, pe atât creşte şicererea pentru echipamentele industriale pentru fabrici sau pentruprodusele de lux, precum automobilele BMW.

Una dintre explicaţiile avansului economic ar putea fi cădeclinul înregistrat în timpul crizie economice a fost atât derapid, încât revenirea pare foarte puternică.

Aceasta nu explică însă soliditatea eco­no­miei germane încondiţiile în care şi SUA şi Marea Britanie s-au confruntat cuscăderi simi­lare, dar acum cresc într-un ritm mult mai lent.

O diferenţă între Germania şi aceste state ar fi că pe piaţagermană nu a existat o bulă imobiliară care să se fi spart şi să fideterminat populaţia şi companiile să cheltuiască mai puţin pentrua reuşi să-şi achite datoriile.

În Germania nu este nicio ruşine să locuieşti cu chirie, pe cândîn Marea Britanie şi SUA marele vis al tuturor este să deţină ocasă. Rezultatul acestei atitudini este că în Marea Britanieraportul datorii-venituri în cazul familiilor este cu 50% mai maredecât în Germania.

Înainte de criza economică, în Germania se punea întrebarea dacănu cumva piaţa muncii ar trebui să fie mai flexibilă sau dacăeconomia nu se bazează prea mult pe industrie.

Pentru mult timp Germania a fost întrecută de alte stateputernice din punctul de vedere al creşterii economice. Însăevoluţia pare mai bună dacă este luat în considerare faptul căpolulaţia din Germania scădea, în timp ce în SUA sau Marea Britaniecreştea.

Companiile germane au apelat la modificări discrete, iar statula implementat reforme care au schimbat piaţa muncii, însă nuradical, iar acum companiilor le este mai uşor să facă angajări sausă reducă personalul. De asemenea, acestea au profitat de avantajuloferit de forţa de muncă din estul ţării.

Constructorii auto Volkswagen şi BMW, de exemplu, au găsit căeste mai uşor să mute producţia în est, în jurul oraşuluiLeipzig.

Angajaţii au beneficit, de asemenea, de protecţie în timpulrecesiunii. Companiile, în aşteptarea revenirii economiei, au găsitmodalităţi de a evita concedierile, recurgând la programe de lucrumai scurte.

Bosh reprezintă un astfel de exemplu. Grupul a introdus măsuride reducere a cheltuielilor în timpul recesiunii, însă nu aefectuat disponibilizări masive.

Revenirea activităţii economice este răspândită larg la nivelgeografic, în condiţiile în care fiecare oraş pare să aibăperiferiile populate cu întreprinderi mici şi mijlocii.

Afacerile acestor firme se bazează în gene­ral pe valori precumcalitatea şi investiţiile. "Germania a făcut mai multe lucruricorect şi mai din timp. Am îmbunătăţit me­ca­nis­mele economiceatunci când nimeni nu ve­dea această nevoie", a afirmat ArturFischer, director executiv al bursei de acţiuni din Berlin.

Pentru Fisher principalul risc îl reprezintă creştereadobânzilor de către BCE, din cauza îngrijorărilor privind inflaţia.În plus, exportatorii germani mai sunt ajutaţi şi de depreciereaeuro.

Exportă într-o lună cât produce România înnouă

Exporturile Germaniei au crescut cu 7,3% în martie faţă defebruarie, atingând un nou record lunar de 98,3 miliarde de euro,şi au avansat cu 16% comparativ cu aceeaşi perioadă a anuluitrecut. Aceasta este cea mai ridicată valoare lunară începând cu1950, când autorităţile de la Berlin au început să înregistrezeastfel de date despre livrările la extern. Produsul Intern Brut alRomâniei a fost anul trecut de 122 mld. euro, astfel că România artrebui să "producă" timp de circa nouă luni pentru a egala câtproduc companiile germane pentru export în numai o lună.Precedentul record lunar, de 88,8 miliarde de euro, a fostînregistrat în aprilie 2008, înainte de prăbuşirea Lehman Brothers.Importurile au crescut cu 17% şi au ajuns, de asemenea, la un nivelrecord de 79,4 miliarde de euro, reflectând însă preţurile ridicateale petrolului. Ritmul rapid al exporturilor evidenţiază forţacelei mai mari economii europene la începutul acestui an.Marius Oncu

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels