Business Internaţional

Polonia face schimbări majore în industria fondurilor private de pensii

Polonia face schimbări majore în industria fondurilor private de pensii

Autor: CătăIina Apostoiu

05.07.2016, 00:00 1129

Guvernul polonez intenţionează să restructureze industria fondurilor de pensii private a ţării, pe care o caracterizează drept ineficientă, apreciind că un astfel de plan va ajuta gospodăriile să facă economii mai mari şi va susţine creşterea economiei ţării, scrie Bloomberg. În cadrul celei mai ample acţiuni de reformare a sectorului de pensii al Poloniei din 1999 încoace, activele industriei de 139 miliarde de zloţi (35 miliarde de dolari) vor fi probabil transferate în conturi private ale angajaţilor şi către noi iniţiative care vor sprijini economia, se arată într-o declaraţie a ministerului dezvoltării din Polonia.

„Nu există niciun plan de naţionalizare a fondurilor private de pensii“, a declarat la rândul său vicepremierul polonez Mateusz Morawiecki, citat de the news.pl. Potrivit acestuia, fondurile private de pensii aparţin publicului, iar guvernul intenţionează să le „transfere către polonezi“. Planul include o restructurare a aşa-numitului pilon trei şi constituirea de conturi pentru angajaţi şi persoane individuale. Reforma va fi implementată treptat, prima etapă urmând să fie lansată pe 1 ianuarie 2018.

Fondurile private de pensii ale Poloniei, înfiinţate în 1999 pentru a asigura finanţare pe termen lung pentru companiile ţării şi a transforma Varşovia într-un hub regional de capital, deţin o cincime din acţiunile tranzacţionate pe bursa din Varşovia. Acestea au fost deposedate de deţinerile de obligaţiuni în 2014, când administraţia de atunci a încercat să reducă datoriile ţării. Indicele de referinţă al bursei din Varşovia, WIG20, şi-a extins declinul de 12 luni la 25%. „Piaţa se teme din cauza lipsei de detalii, însă lucrurile arată mult mai bine decât ar fi fost de aşteptat“, declară Jaroslaw Lis, de la fondul mutual BPH TFI cu sediul în Varşovia. 

 
AFACERI DE LA ZERO