Business Internaţional

Producţia în exces de oţel învrăjbeşte China şi SUA

Producţia în exces de oţel învrăjbeşte China şi SUA

Autor: Bogdan Cojocaru

03.12.2017, 17:42 326

Ţările cu cea mai mare producţie de oţel din lume s-au înţeles la un summit G20 de la Berlin de săptămâna trecută să renunţe la subvenţiile care distorsionează piaţa. Însă au rămas neînţelegeri profunde între China şi SUA, cele mai mari economii ale lumii, în privinţa modului în care se va face reducerea, scrie Deutsche Welle.

Ministrul german al economiei Brigitte Zypries a declarat că delegaţii au acceptat faptul că este nevoie să se renunţe la subvenţii şi de punerea la punct a unui sistem de informare reciprocă în privinţa procesului de reducere a capacităţii de producţie. Însă, a avertizat ministrul, cele 30 de state participante la întâlnire nu au reuşit să stabilească paşii specifici pentru reducerea supracapacităţii.

Jamieson Greer, negociator-şef pentru reprezentanţa comercială americană, a spus că summitul a adus „paşii de început“, însă trebuie făcut mai mult de atât. Pentru că  problema principală nu a fost rezolvată la summit, Greer a atenţionat că SUA vor continua să reacţioneze la practicile care distorsionează piaţa. Preşedintele american Donald Trump a avertizat că va impune taxe de punitive pe importurile de oţel ca parte a agendei „America în primul rând“, ceea ce a creat temeri că o astfel de politică ar putea duce la un război comercial cu China, ţară pe care Trump a identificat-o cu principalul vinovat pentru supracapacitatea globală de producţie de oţel. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO