Business Internaţional

Soros: "Am fost fiinţă umană înainte de a deveni om de afaceri". Vedeţi aici cele mai celebre citate ale miliardarului

Soros: "Am fost fiinţă umană înainte de a deveni om de afaceri". Vedeţi aici cele mai celebre citate ale miliardarului

Autor: Bogdan Cojocaru

30.07.2011, 09:00 2021

Miliardarul american George Soros se retrage, la vârsta de 81 deani şi după o carieră de 40 de ani în lumea finanţelor, dinafacerile cu investiţiile de capital, urmând să se ocupe numai deinvestiţiile personale şi ale membrilor familiei. Folosindu-şiintuiţia şi curajul, Soros a urcat pe scara socială de la statutulde emigrant - a plecat din Ungaria la sfârşitul celui de-Al DoileaRăzboi Mondial şi s-a stabilit în Marea Britanie, ajungând liderulunuia dintre cele mai cunoscute fonduri de investiţii de capitaldin lume, Soros Fund Management.

În Marea Britanie el şi-a câştigat banii, printre altele, cahamal în gară şi scriitor. În 1956 s-a mutat în New York, unde alucrat ca trader de instrumente financiare. Tot aici a dezvoltatteoria reflexivităţii pentru pieţele financiare, după care s-aghidat în afaceri. Teoria spune că pieţele financiare nu reflectăniciodată cu acurateţe deplină realităţile economice de care suntlegate şi vor distorsiona întotdeauna, într-o formă sau alta.Aceste distorsiuni se vor reflecta în preţuri. Ele pot găsi uneorimodalităţi prin care să schimbe aspectele economice fundamentale pecare preţurile din piaţă ar trebui să le reflecte.

Investitorul şi-a câştigat notorietatea în 1992, când a pariatcu succes pe deprecierea lirei sterline, profitând de reticenţaLondrei de a majora dobânzile la nivelul altor state care-şiplasaseră monedele în sistemul ratelor de schimb al UniuniiEuropene sau de a permite cursului să evolueze liber.

Marea Britanie şi-a retras în cele din urmă moneda din mecanism,ceea ce i-a adus lui Soros un câştig estimat la 1,1 miliarde dedolari, dintr-o investiţie echivalentă cu 10 miliarde dedolari.

Ca filantrop, în ultimii 30 de ani Soros a cheltuit opt miliardede dolari pentru promovarea democraţiei, a libertăţii de exprimare,a educaţiei şi pentru lupta contra foametei.

Citate celebre ale lui George Soros:


"Bulele de pe burse nu apar din senin. Au baze solide în realitate,dar o realitate distorsionată de percepţii greşite".

"Pieţele financiare sunt în general imprevizibile, astfel cătrebuie să ai în minte mai multe scenarii. Ideea că poţi preziceceea ce se va întâmpla contravine modului în care eu privescpieţele".

"Pieţele sunt într-o permanentă stare de incertitudine, iarbanii se fac neglijând ceea ce este evident şi pariind peneprevăzut".

"Pieţele sunt ori pe partea exuberanţei, ori a fricii. A friciişi a lăcomiei. Acum, lăcomia domină, ceea ce este bun pentruinvestitori, atât timp cât situaţia nu scapă de sub control".

"Am fost fiinţă umană înainte de a deveni om de afaceri".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO