Americanii de la Chevron spun că dacă România îşi doreşte să dea startul extracţiei de gaze de şist, acesta este momentul oportun să o facă pentru că numai lucrările de explorare durează cinci ani de zile.
În prezent, nicio ţară europeană nu produce gaze de şist. Deşi s-a spus despre Polonia, ţară considerată cu un potenţial semnificativ în acest domeniu, că a început producţia, şi acolo lucrările sunt tot în stadiu de explorare, în acest moment fiind forate 39 de sonde, potrivit Chevron.
Totodată, americanii dau asigurări că în cazul în care va începe producţia de gaze de şist, cantităţile vor fi vândute local, şi nu exportate.
Compania deţine drepturi de explorare şi exploatare pentru trei perimetre situate la malul mării şi pentru unul amplasat în Vaslui, denumit EV2-Bârlad. Pentru acest ultim perimetru, Chevron mai are nevoie de două avize pentru a da startul lucrărilor de foraj de explorare, etapă care presupune folosirea unor metode convenţionale şi nu utilizarea controversatei fracturări hidraulice.
„Momentul în care vom începe lucrările depinde de modul în care se mişcă autorităţile statului. Noi nu putem începe lucrările fără a avea două avize, cel de mediu şi cel de apă. Acestea sunt cele două permise majore de care avem nevoie“, a declarat Thomas Holst, country manager Chevron Romania Exploration and Production.
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro