Companii

Ariton: Personal, sunt de părere că nu ar trebui majorat tariful la gazele naturale

Autor: Mediafax

17.10.2010, 23:10 17

Ministrul economiei Ion Ariton a declarat, la Sibiu, că, înopinia sa, nu ar trebui majorat tariful gazelor naturale în aceastăiarnă, "cel puţin la consumatorii casnici", afirmând că Transgaz şiRomgaz au asigurate stocuri pentru perioada rece."Ştiţi cu toţii căaceasta nu este o problemă gestionată de ministerul pe care îlconduc, dar eu, personal, sunt de părere că nu ar trebui majorattariful la gazele naturale, cel puţin la consumatorii casnici", aspus Ariton. Întrebat dacă această măsură pe care o susţine estevalabilă până la 1 ianuarie 2011 sau pe toată durata iernii, Aritona declarat: "Până în primăvară". În plus, ministrul economiei aanunţat că, împreună cu reprezentanţii Romgaz şi Transgaz, a făcuto verificare a stocurilor de gaze naturale de care dispune în acestmoment România. "Stocurile sunt asigurate pentru toată perioada deiarnă, chiar şi pentru condiţii de avarie şi chiar dacătemperaturile vor scădea foarte mult", a declarat Ariton. El s-aaflat, vineri seară, împreună cu ministrul Elena Udrea, la Sibiu,unde au fost semnate două contracte de finanţare nerambursabilăpentru reabilitarea unor biserici din Transilvania.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO