Companii

BCR Leasing si-a dublat numarul de contracte

21.04.2004, 00:00 17



BCR Leasing compania specializata in finantari a Bancii Comerciale Romane (BCR) a incheiat in primul in primul trimestru al acestui an, contracte in valoare de circa 14 milioane euro, dublu fata de perioada similara a anului trecut. Numarul contractelor incheiate de compaie de la infiintare, in 2001, a atins 10.000, dupa ce in primul trimestru al acestui an, compania a reusit sa incheie 1.175 de contracte.



Finantarile acordate de BCR Leasing au continuat sa se indrepte preponderent spre autoturisme si autoutilitare, care detin o pondere de 95% in totalul contractelor incheiate de companie. Cealalta categorie spre care s-au indreptat finantarile acordate de companie este cea a utilajelor si echipamentelor, cu o pondere de 5%.



Anul trecut, BCR Leasing a incheiat contracte in valoare de 87 milioane de euro, in crestere cu peste 57% fata de 2002. Societatea a inregistrat in 2003 un profit de peste 100 miliarde de lei (2,6 milioane de euro), la o cifra de afaceri de 1.645,4 miliarde de lei (43 milioane de euro). Pentru acest an, compania si-a propus sa realizeze o cifra de afaceri mai mare cu 15%, care sa-i asigure cel putin 10% din piata leasingului. Planul de afaceri al BCR Leasing pentru perioada 2005-2007 prevede o crestere anuala de 10% a activitatii de baza si atingerea cotei de piata, de 30%, a actionarului principal, Banca Comerciala Romana. Banca detine 79,1% din capitalul social al BCR Leasing, urmata de Financiara SA cu 10%, BCR Securities, Omniasig si Asiban, fiecare cu o participatie de 0,275% si salariati ai grupului BCR, cu 10%.



Piata romaneasca a leasingului s-a ridicat anul trecut la 1,4 miliarde de dolari, iar pentru acest an este de asteptat o crestere pana la 1,8 miliarde de dolari in conditiile cresterii mai rapide a cererii pentru finantari pentru utilaje si echipamente.



BCR Leasing a derulat cu succes in primele luni ale acestui an o oferta primara de obligatiuni pentru finantarea contractelor incheiate. Obligatiunile, care urmeaza sa fie listate la Bursa de Valori, au o valoare totala de 75 miliarde de lei (1,9 milioane de euro) si scadenta este de trei ani. Compania va plati o dobanda anuala de 6% in conditiile in care valoarea nominala si dobanzile vor fi indexate la evolutia cursului leu-euro.
vlad.nicolaescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels