Companii

Cerere în creştere pentru intervenţiile chirurgicale cu robotul da Vinci: 1.500 de operaţii anul trecut, în creştere cu 20% faţă de anul anterior. Privaţii au investit în noi centre cu robotul da Vinci

Programul de chirurgie robotică a început în 2008 cu finanţarea Ministerului Sănătăţii ca subprogram al programului de tehnologii avansate, însă doar în perioada 2008-2013 ministerul a asigurat bani pentru instrumentele şi consumabilele necesare roboţilor existenţi în spitalele publice.

Programul de chirurgie robotică a început în 2008 cu finanţarea Ministerului Sănătăţii ca subprogram al programului de tehnologii avansate, însă doar în perioada 2008-2013 ministerul a asigurat bani pentru instrumentele şi consumabilele necesare roboţilor existenţi în spitalele publice.

Autor: Mirabela Tiron

25.02.2024, 11:53 443

♦ Chirurgia robotică, cea mai avansată soluţie în chirurgie, folosită mai ales în sfera oncologică, este inclusă ca un serviciu medical ce va fi decontat în Planul Naţional de Combatere a Cancerului. Normele au fost elaborate iar odată cu adoptarea acestora se va putea face rambursarea ♦ În România există 15 centre de chirurgie robotică, dotate cu robotul da Vinci, din care 12 la privat şi 3 stat ♦ Spre comparaţie, în Bulgaria sunt 11 centre de chirurgie robotică, dar aici se fac cu 64% mai multe intervenţii pentru că există deja un sistem de rambursare.

Anul trecut s-au realizat 1.500 de operaţii cu robotul da Vinci, în creştere cu 20% faţă de anul anterior şi de aproape trei ori şi jumătate mai multe faţă de anul 2020. Cele mai multe intervenţii s-au realizat la privat (91%) iar la stat doar 125 de operaţii  au fost efectuate anul trecut pe robotul da Vinci.

Chirurgia robotică, cea mai avansată soluţie în chirurgie, folosită mai ales în sfera oncologică, este inclusă ca un serviciu medical ce va fi decontat în Planul Naţional de Combatere a Cancerului (PNCC), ce are ca scop aducerea de tratamente eficiente pentru pacienţii cu afecţiuni oncologice. Normele au fost elaborate iar odată cu adoptarea acestora se va putea face rambursarea, aşa cum se întâmplă în Bulgaria sau Ungaria, spre exemplu.

„Normele pentru includerea chirurgiei robotice într- un program de rambursare a cheltuielilor la nivel naţional au fost elaborate şi propuse Ministerului Sănătaţii şi urmează o analiză a ministerului în direcţia aprobării acestora“, a spus pentru ZF prof.univ.dr. Viorel Scripcariu, preşedintele Sub­comisiei de Chirurgie Oncologică şi pre­ş­edintele Societăţii Române de Chirurgie. Numărul intervenţiilor chirur­gicale efec­tuate cu ajutorul robotului da Vinci va creşte odată cu adoptarea noilor norme de rambursare. Spre comparaţie, în Bulgaria există 11 centre de chirurgie robotică, mai puţine decât în România, dar aici se fac cu 64% mai multe intervenţii pentru că există un sistem de rambursare, potrivit datelor Sofmedica, furnizorul de roboţi da Vinci.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO