Energie

GDF SUEZ Energy România îşi majorează la 99,72% participaţia la Congaz

GDF SUEZ Energy România îşi majorează la 99,72%...

Autor: Carol Dan

06.04.2015, 16:32 535

"Această tranzacţie este în concordanţă cu ambiţia de a continua dezvoltarea activităţilor de gaze naturale şi servicii energetice în România şi reprezintă o etapă importantă spre realizarea integrării Congaz, permiţând consolidarea poziţiei deţinute în Dobrogea", a declarat într-un comunicat Eric Stab, preşedintele şi directorul general al GDF SUEZ Energy România.

GDF SUEZ Energy România, din grupul francez GDF SUEZ, a devenit acţionar majoritar al Congaz în iulie 2014, când a preluat participaţiile E.ON Ruhrgas International (28,59%) şi OMV Petrom (28,59%).

GDF SUEZ Energy România este activă pe piaţa românească a producţiei de energie din surse regenerabile şi a distribuţiei şi furnizării de gaze naturale şi energie electrică şi deserveşte 1,5 milioane de clienţi în 18 judeţe din partea de sud a ţării şi în municipiul Bucureşti.

Congaz a fost înfiinţată în 1999 cu scopul de a dezvolta reţeaua de distribuţie din oraşul Constanţa şi din alte localităţi din judeţ. Congaz operează o reţea de distribuţie de gaze naturale de aproximativ 850 km, are un portofoliu de 57.000 de clienţi în 14 localităţi din judeţul Constanţa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO