Companii

Extinderea retelei si vanzarile prin restaurante duc afacerile Angst spre 50 mil. euro

10.03.2006, 00:00 9

Grupul de firme estimeaza pentru 2006 o crestere cu 25% fata de anul trecut, cand a inregistrat o cifra de afaceri de 40 mil. euro.

Angst, unul dintre principalii jucatori din industria preparatelor din carne, a raportat pentru anul trecut o crestere de 33% a cifrei de afaceri, pana la 40 de milioane de euro, anuntand o crestere importanta a vanzarilor in segmentul HoReCa (adica prin hoteluri, restaurante si catering).

Daca la sfarsitul anului trecut vanzarile prin restaurante si hoteluri detineau 10% din cifra de afaceri a grupului, in planul de afaceri pe acest an ponderea acestora va urca la cel putin 15% din totalul businessului.

"Dezvoltarea serviciilor este cea mai buna solutie in perspectiva aderarii la Uniunea Europeana. Cresterea clasei medii va duce la o crestere a consumului, dar si la o schimbare a comportamentului, in conditiile in care oamenii vor alege mesele regulate in afara locuintei", a declarat Stefan Padure, director de vanzari al companiei.

El apreciaza ca odata cu integrarea in Uniunea Europeana si numarul lanturilor internationale de restaurante prezente pe piata romaneasca va creste, situatie ce va determina o dezvoltare accelerata a vanzarilor din segmentul HoReCa.

Initial compania colabora doar cu restaurante cu specific german, insa de anul trecut a inceput extinderea retelei, ajungand in prezent la 200 de puncte de lucru. "Marea majoritate a hotelurilor si restaurantelor partenere sunt in Bucuresti, deoarece aici clasa de mijloc a cunoscut si cea mai dinamica crestere", mai spune Padure.

Compania va incepe si dezvoltarea mai accelerata a retelei de magazine, care realizeaza in jur de 50% din vanzarile anuale. Angst va investi peste un milion de euro pentru deschiderea a cinci magazine in Bucuresti, alte 4 urmand sa fie amplasate in provincie. Investitia intr-un magazin ajunge la circa 120.000 de euro.

"Ne axam deocamdata pe orasele din jurul Bucurestiului, regiunea de interes fiind Ploiesti - Targoviste", a mai spus Padure.

Reteaua comerciala a grupului Angst cuprinde 20 de magazine, in Bucuresti, Buftea si Sinaia. Pana la sfarsitul lunii aprilie vor mai fi deschise doua magazine.

In acest an, compania va investi circa 6 milioane de euro pentru imbunatatirea normelor de siguranta alimentara, extinderea retelei de magazine si dezvoltarea logistica.

Angst produce preparate din carne de porc, vita si pasare, precum si carne proaspata, detinand o fabrica la Buftea, de preparate fierte si afumate, una la Sinaia pentru preparate crud-uscate.

In 2004, compania s-a lansat si pe piata de lactate, in urma unor investitii realizate in parteneriat cu firme din tara si asociati din strainatate, de peste 2,5 milioane de euro, prin care a preluat doua fabrici de lactate din judetul Teleorman.

Anul trecut, Angst a lansat pe piata peste si fructe de mare importate din Vietnam, prezente atat in reteaua de magazine proprii, cat si in segmentul HoReCa.

Anul trecut, piata produselor procesate din carne de porc s-a ridicat la 600 de milioane de euro.

Piata este fragmentata, fiind impartita de aproximativ 2.500 de jucatori de talie redusa, insa ponderea acestora a inceput sa scada incepand din 2004, pe masura ce se apropie integrarea Romaniei in UE si obligativitatea preluarii standardelor de siguranta alimentara in domeniu.

Patru dintre primii cinci jucatori din piata mezelurilor sunt afaceri de familie: Cristim Bucuresti, Aldis Calarasi, Angst si Caroli. Singurul jucator care face parte dintr-un grup international este Tabco-Campofrio.

Un pachet de 22% din Campofrio Alimentacion este detinut de gigantul american din industria carnii de porc, Smithfield.

Cea mai recenta investitie in segmentul procesarii carnii de porc a fost inceputa in cursul anului trecut de catre germanii de la Reinert. Pentru construirea unei facilitati de productie la Feldioara (judetul Brasov), grupul german a alocat 15 milioane de euro. dana.ciriperu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels