Companii

Fuziunea Agras-Omniasig, finalizata pana in 2001

23.08.2000, 00:00 21



Fuziunea dintre societatile de asigurari Agras si Omniasig Asigurari Agricole ar putea fi definitivata pana la sfarsitul acestui an, dupa ce va fi gasit un evaluator comun pentru cele doua societati.

"Sper ca societatea care va rezulta in urma acestei fuziuni va fi in continuare listata la Bursa de Valori" a declarat Ziarului Financiar Manea Gheorghe, directorul economic al Agras.

Compania Agras a realizat in primul semestru al anului un profit net de 3,7 miliarde de lei, in scadere fata de cele 5,1 miliarde de lei din primele sase luni ale anului trecut. Societatea de asigurari are 41 de filiale, dintre care cea mai recent infiintata este cea din Bucuresti.

"Anul acesta nu prea s-au mai acordat credite pentru agricultura, si din acest motiv nu prea s-au realizat nici asigurari vegetale. A trebuit sa ne organizam pentru a vinde asigurari Auto, si pot sa spun ca a fost o experienta destul de interesanta. In plus, am lansat recent si asigurarile profesionale pentru medici, care sunt la inceput, dar speram sa castige o piata cat mai mare" a adaugat Manea Gheorghe.

Cifra de afaceri a societatii a urcat la 25 miliarde de lei in primul semestru al anului, fata de 18 miliarde de lei in perioada similara a anului trecut, ceea ce reprezinta o crestere de 38%.

Cresterea cifrei de afaceri a fost sustinuta de faptul ca Agras a inceput din acest an vanzarea asigurarilor de Raspundere Civila Auto - RCA (asigurari obligatorii) si a celor CASCO.

"Am incasat aproximativ 7 miliarde de lei prime din RCA, in timp ce din asigurarile agricole ne-am mentinut incasarile la 10 miliarde de lei" a explicat Manea Gheorghe.

El a mai adaugat ca recent infiintata sucursala din Bucuresti a realizat aproape jumatate din totalul incasarilor de asigurari auto.

Agras a inregistrat venituri totale de 43,6 miliarde de lei in primul semestru, in timp ce cheltuielile totale au fost de 38,6 miliarde de lei.

Structura actionariatului Agras cuprinde Banca Agricola cu 20% din totalul actiunilor, Compania de brokeraj Actiuni Nationale care detine 5%, Lupetin Giovanni cu 5,57%, si Omniasig care are o participare de 49,99% in capitalul social.

Actiunile Agras se tranzactioneaza la BVB din 15 iulie 1999, ultimul pret de inchidere al acestor titluri la BVB a fost de 3.000 de lei/actiune.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels