Companii

Portul Constanţa are potenţial să rivalizeze cu Marsilia, dar depinde de economia Estului

Foto: Silviu Matei

Foto: Silviu Matei

Autor: Gabriel Razi

19.03.2015, 00:07 733

Traficul anual din Constanţa, cel mai mare port al României, este cu şase milioane de tone sub nivelul din 1989 şi la un ecart similar sub rezultatul din 2008, vârful istoric al ultimelor două decenii şi jumătate. Prin Constanţa au trecut anul trecut 55,6 milioane de tone de marfă.

Volumele ce trec prin Constanţa sunt un indicator fidel pentru mersul economiei în condiţiile în care traficul istoric a avansat în tandem cu Produsul Intern Brut.

„Noi în port putem avea trafic de 100 milioane de tone. Totul depinde de hinterland (spaţiul din spatele portului - n. red.)“, spune Valeriu Ionescu, directorul administraţiei portului.

La 100 de milioane de tone de trafic, portul Constanţa ar rivaliza cu alte porturi din economii mature ale Europei precum Hamburg, Germania (130 de milioane de tone) sau Marsilia, Franţa (90 de milioane de tone), dar va rămâne departe de „perla“ Rotterdam prin care trec anual peste 450 milioane de tone de marfă.

În ultimele două decenii şi jumătate, mărfurile care trec prin portul Constanţa s-au schimbat radical: de la tractoare, strunguri şi utilaje industriale grele s-a trecut către materii prime. Acum cerealele, minereurile, petrolul, gazele şi produsele petroliere acoperă aproape tot traficul anual.

Constanţa îşi afirmă rolul regional şi face paşi pentru a deveni un aspirator de mărfuri pe o rază de 1.200 de kilometri către vest. Acum în port ajung camioane, barje şi garnituri de cale ferată din Ungaria, Bulgaria, Austria, din Serbia sau Muntenegru sau Slovacia.