Companii

Primul Porsche diesel vine in februarie si costa in jur de 60.000 de euro

Primul Porsche diesel vine in februarie si costa in jur de 60.000 de euro
23.11.2008, 14:52 111

Porsche Romania, reprezentantul marcii de automobile sport Porsche pe piata locala, va lansa pe piata locala noul Cayenne diesel (foto), primul model alimentat cu motorina din istoria companiei. Potrivit oficialilor Porsche Romania, pretul noului model va fi de 59.940 de euro, cu TVA inclus. Motorul V6 turbodiesel de 3,0 litri care dezvolta 240 CP este furnizat de Audi, divizia premium a VW si care echipeaza in prezent SUV-urile Audi Q7, Q5 si VW Tuareg. Consumul mediu al noului model este de 9,3 litri/100 km. Decizia companiei germane, care devine astfel prima marca sport care ofera in gama un motor diesel, a fost determinata de modificarii prevederilor legale pe pietele europene, ce a avut ca rezultat oferirea de avantaje la impozitare pentru modelele cu motoare diesel care au un nivel al emisiilor de dioxid de carbon sub cel al propulsoarelor pe benzina. In primele zece luni ale acestui an vanzarile modelului Cayenne au scazut cu aproape 20% la 71 de unitati, in timp ce la nivelul lunii octombrie acestea au fost de patru unitati, fata de noua in aceeasi perioada a anului trecut. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels