Companii

România, ţara cu a doua cea mai mare creştere din Europa pentru Carrefour în 2022

România, ţara cu a doua cea mai mare creştere din...

Autor: Cristina Roşca

21.02.2023, 00:07 931

Vânzările grupului francez Carrefour au crescut like for like (fără a ţine cont de expansiune) cu 9% în România anul trecut, acesta fiind al doilea cel mai bun ritm din Europa după cel din Polonia.

Totuşi, avansul trebuie raportat la inflaţia record care a depăşit 16% în România în 2022, ceea ce în­seamnă că, de fapt, creşterea afacerilor Carrefour a fost susţinută de scumpiri, în volum - un indicator mai fidel al consumului privat - înregistrându-se scăderi.

România a fost una dintre ţările cu care a raportat cele mai mari niveluri ale inflaţiei anul trecut. Deşi aceasta a fost o problemă generală a Europei în 2022, statele din centrul şi estul continentului au fost mai afectate decât cele din vest. Asta se vede şi în ritmul de creştere al vân­zărilor Carrefour, Polonia şi România fiind pe primele locuri în Europa, departe de Franţa, Spania sau Italia.

„România a avut o evoluţie excelentă în 2022 în cadrul grupului, confirmând că Europa Centrală şi de Est este regiunea cu cea mai rapidă creştere din Uniunea Europeană. A fost primul an post-pandemic, dar şi un an plin de provocări pentru in­dustria de retail şi, în pofida inflaţiei, am reuşit să absorbim perturbarea din piaţă şi să ne asumăm o parte din costuri“, spune Régis Moratin, chief financial officer la Carrefour România.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO