Companii

Rompetrol crede că la Satu Mare s-ar putea ascunde acumulări semnificative de ţiţei şi gaze aşa că s-a apucat de săpat

Rompetrol crede că la Satu Mare s-ar putea ascunde acumulări semnificative de ţiţei şi gaze aşa că s-a apucat săpat

Autor: Roxana Petrescu

22.11.2011, 16:56 612

Grupul Rompetrol a început forajul a două sonde de explorare în perimetrul Satu Mare, valoarea investiţiilor fiind estimată la peste 5 milioane de dolari.

"Până în prezent s-au alocat peste 1,2 milioane de dolari pentru analiza geologică şi geofizică a perimetrului din nord-vestul ţării, iar în urma acestora s-au evidenţiat o serie de zone prospective cu formaţiuni care ar putea reprezenta acumulări semnificative de ţiţei şi gaze. Finalizarea lucrărilor de prospectare geologică prin sonde şi de prelucrare a datelor aferente este estimată pentru primul trimestru din 2012 şi avem convingerea că rapoartele geologice vor confirma aceste prognoze", a declarat Gheorghe Georgescu, directorul general al Rompetrol SA.

Cele două sonde sunt rezultatul activităţii de explorare începută în 2004, când Rompetrol a devenit titular de licenţe de explorare si exploatare pe două concesiuni petroliere oferite prin licitaţie publică (Runda a IV-a), Zegujani respectiv Satu Mare. Blocul din Satu Mare are suprafaţa 3.000 de kilometri pătraţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO