Companii

SIF Oltenia a pariat 7 milioane de dolari pe Bursa si Rasdaq in doi ani

29.03.2004, 00:00 17



SIF Oltenia este singura dintre cele cinci societati de investitii financiare care a avut o politica activa pe piata de capital. Compania a cumparat actiuni de circa 7 mil. $ care acum valoreaza cu 50% mai mult..



"Binecuvantate" inca de la infiintare cu participatii semnificative la majoritatea companiilor romanesti importante, Societatile de Investitii Financiare nu au acordat atentie pietei de capital in ultimii ani decat intr-o singura directie: vanzarea de actiuni pentru imbunatatirea situatiei lichiditatilor.



Achizitiile de actiuni, nesemnficative valoric comparativ cu vanzarile, au fost efectuate in general pentru a consolida pozitii deja majoritare.



Majoritatea celor cinci SIF nu au luat in considerare astfel, din mai multe motive (numarul mic al societatilor atractive listate, lipsa de protectie a actionarilor minoritari sau pur si simplu comoditatea), una din cele mai importante surse de castiguri pe pietele dezvolate de capital: speculatiile cu actiuni, pe termen mediu (1 - 2 ani).



Printre cele mai bogate societati romanesti, SIF au preferat pana in prezent strategii precaute, cea mai mare parte a veniturilor provenind din dividendele acordate de banci precum BRD sau BCR si vanzari ale actiunilor primite in urma Programului de Privatizare in Masa.



Semne ca SIF, care detin lichiditati de zeci de milioane de dolari plasate in special in depozite bancare sau titluri de stat, sunt dispuse sa isi schimbe strategiile nu au aparut nici in ultimii doi ani, cand preturile de la Bursa de Valori aproape s-au triplat. Cu o singura exceptie: SIF Oltenia.



Cotata in urma cu doi - trei ani ca cel mai slab SIF din punct de vedere al structurii activelor, SIF Oltenia a inceput sa parieze puternic pe actiuni listate la Bursa de Valori sau pe Rasdaq incepand cu 2002.



"Din punct de vedere al portofoliului de actiuni, am iesit destul de sifonati din Procesul de Privatizare in Masa, comparativ cu celelalte SIF. A trebuit asadar, pentru a deveni mai atractivi, sa incepem o intarire a portofoliului prin achizitii de actiuni pe Bursa sau Rasdaq", afirma Tudor Ciurezu, director economic al SIF Oltenia.



In aproape doi ani SIF Oltenia a investit circa 7 milioane de dolari pe piata de capital, majoritatea pentru achizitionarea de pachete minoritare in companii importante precum Petrom Bucuresti, Antibiotice Iasi, Banca Transilvania, BRD, Rolast.



Achizitii importante au avut loc chiar la inceputul acestui an, cand SIF Oltenia a cumparat cu 1,6 milioane dolari circa 6,79% din actiunile producatorului de ulei Argus Constanta si cu 700.000 de dolari 3,11% din actiunile Sanex Cluj.



O parte din achizitiile de actiuni, in special cele din 2002, au adus deja castiguri considerabile. De exemplu, pachetul de actiuni de circa 0,1% din capitalul SNP Petrom, achizitionat pe Bursa in primavara anului 2002 cu 32,59 miliarde lei (0,9 milioane dolari) valoreaza in prezent 2,48 milioane dolari.



Castigul a aparut in urma cresterii puternice a actiunilor Petrom la Bursa de Valori, de la 500 - 800 de lei in primavara lui 2002 la peste 2.000 de lei in prezent.



SIF Oltenia este cel mai important actionar minoritar al Petrom, pachetul de 1,25% din actiunile companiei petroliere valorand, la cotatia bursiera de vineri, peste 31 de milioane de dolari.



"Am avut mai multe oferte pentru a vinde actiunile detinute la Petrom insa deocamdata nu intentionam sa vindem. Am cumparat la preturi foarte bune si ne putem permite sa asteptam ca pretul sa mai creasca", spune Ciurezu.



In strategia de intarire a portofoliului de actiuni, SIF Oltenia a fost ajutata si de iesirea de pe piata romaneasca a fondurilor de investitii in actiuni ridicate special pentru Romania in perioada 1997 - 1998. Datorita finalizarii duratei de viata, aceste fonduri au fost nevoie sa vanda in graba o buna parte a participatiilor detinute la companii romanesti, la preturi scazute.



SIF Oltenia a profitat de aceasta situatie si a preluat, de la fondul de investitii Romanian Investment Company Cyprus de exemplu, 5,47% din actiunile Antibiotice Iasi, 5,14% din actiunile Compa Sibiu sau 9,99% din actiunile Electromagnetica Bucuresti.



Achizitiile au avut loc intr-o perioada mai mult decat fasta pentru Bursa de Valori sau Rasdaq: indicele BET, care reflecta evolutia celor mai bune zece actiuni de la bursa, a crescut cu peste 100% in 2002, cu aproape 40% in 2003, si cu peste 30% in mai putin de trei luni in 2004.



"Nu toti cei cu care am discutat au fost de acord ca strategia de a mari ponderea actiunilor listate in portofoliu este buna. Am fost insa foarte atenti in selectia companiilor si, in plus, ne-a ajutat si cresterea generala a Bursei in ultimii trei ani", a declarat Tudor Ciurezu.



O crestere a ponderii actiunilor in portofoliul unui SIF mareste gradul de risc al investitiei in titlurile acestora. De aceea, majoritatea celor cinci SIF plaseaza o buna parte a lichiditatilor in depozite bancare sau titluri de stat, investitii cotate ca fiind aproape fara risc.



Urmare a achizitiilor puternice de actiuni si cresterii pretului acestora la Bursa, participatiile la companiile pe care SIF a fost investitor activ in ultimii doi ani valoreaza in prezent circa 122 milioane dolari.



Pentru comparatie, tot activul net al SIF Oltenia este in prezent de 160 - 170 milioane dolari iar capitalizarea bursiera a societatii este de 65 de milioane de dolari.



Actiunile SIF sunt subevaluate la Bursa de Valori datorita faptului ca nici un investitor nu poate detine mai mult de 0,1% din actiunile fiecarui SIF.
laurentiu.ispir@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels